M-au dezbrăcat, m-au ars cu țigara și mă gâtuiau cu un cablu. Calvarul unui student de 19 ani, agresat lângă un cămin din Chișinău
- Sanda Frunze
- 21 octombrie 2026, 16:36
Sursa foto: UNIMEDIA
Republica Moldova. „M-au pus să mănânc păr”, „mă puneau să mă rog”, „m-au lăsat dezbrăcat, legat de copac”. Sunt mărturiile unui student de 19 ani de la Universitatea Tehnică a Moldovei. Acesta adescris violențele și umilințele la care ar fi fost supus de un grup de tineri, în apropierea unui cămin studențesc din Chișinău. Băiatul susține că a fost lovit cu bețe și cu un cablu, ars cu țigări și obligat să facă lucruri umilitoare. La final, agresorii l-ar fi abandonat legat de un copac, îmbrăcat doar în adidași.
Detalii despre caz și imagini de la incident au fost publicate de canalul de Telegram Observatorul. În declarația sa, studentul povestește că ar fi fost supus unor umilințe repetate. Acesta susține că tinerii l-ar fi obligat să mănânce păr peste care au turnat urină și să bea dintr-o sticlă în care s-ar fi urinat mai multe persoane.
„M-au pus să mănânc păr, pe care au vărsat urină dintr-o sticlă, în care s-au urinat vreo 3 dintre ei, m-au pus să beau sticla cu urină, eu încercam să îmi cer iertare și îi rugam să nu mă pună să fac asta. Dar ei mi-au spus că ori beau urina, ori mă va ști toată lumea”, a declarat tânărul.
Potrivit mărturiei sale, trei dintre cei care ar fi urinat în sticlă ar fi urinat ulterior și asupra lui.

Sursa foto: Unimedia
Obligat să se comporte ca un câine
Studentul afirmă că agresorii l-ar fi lovit cu bețe și l-ar fi obligat să se comporte ca un animal. Acesta povestește că trebuia să aducă un băț cu gura și să se rostogolească la comanda tinerilor.
„M-au lovit și cu bețe, care se rupeau de mine. M-au pus să fiu câine, să aduc un băț cu gura, să mă rostogolesc ca un câine pe o parte, apoi pe alta, apoi m-au frezat cu foarfecele”, a relatat băiatul.
În declarația sa, tânărul a oferit și câteva detalii despre unul dintre presupuşii agresori, pe care îl indică drept persoana care l-ar fi lovit cu un cablu.
„Și anume acel care mă lovea cu cablul, el era după statură de aproape 175 cm, statură medie, părul frezură lungă și slăbuț”, a spus studentul.

Sursa foto: Unimedia
Legat de un copac și ars cu țigări
Potrivit relatării, agresiunea ar fi continuat cu alte acte de violență. Studentul susține că a fost legat de un copac, iar unul dintre tineri l-ar fi amenințat cu un cablu și l-ar fi obligat să se roage cu voce tare.
„Apoi m-au legat de copac cu capul și mâinile și mă gâtuiau cu acel cablu și mă puneau să mă rog. Acel care mă tortura spunea să mă rog cu voce tare. Dacă nu rupeau bețe de mine, apoi mă legau de copac cu cablul peste ochi”, a declarat acesta.
Băiatul mai afirmă că unii dintre tineri i-ar fi stins țigări aprinse pe corp.
„Cei care fumau stingeau țigări aprinse de mine, și anume de mâini, de cap, genitalii, de spate”, a povestit studentul.
Acesta susține că, după ce l-ar fi bătut, tinerii l-ar fi lăsat legat de copac și dezbrăcat.
„După ce m-au legat și m-au bătut măr, au plecat și m-au lăsat dezbrăcat legat de copac. Țin să menționez că ei mi-au tăiat chiloții după ce m-au dezbrăcat și m-au lăsat doar doar în adidași”, a relatat tânărul.

Sursa foto: Unimedia
Șase persoane, în arest preventiv
Poliția a anunțat reținerea a șase persoane în acest caz. Patru dintre suspecți sunt minori. Ulterior, aceștia au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.
Cazul a generat reacții și după apariția informațiilor potrivit cărora fiul unui șef din cadrul Serviciului de Informații și Securitate s-ar afla printre persoanele reținute. Funcționarul cu statut special ar fi confirmat informațiile apărute în spațiul public și ar fi oferit o reacție.
Universitatea Tehnică a Moldovei a emis un ordin pentru desfășurarea unei anchete interne. De asemenea a convocat Comisia de etică și deontologie profesională, în urma incidentului petrecut în apropierea căminului studențesc.
În paralel, cei șase tineri ar fi fost exmatriculați de la Colegiul UTM.