Alertă în județul Hunedoara. Un copil ar fi fost luat ostatic de propriul tată. Bărbatul ar fi amenințat că îl va ucide

Alertă în județul Hunedoara. Un copil ar fi fost luat ostatic de propriul tată. Bărbatul ar fi amenințat că îl va ucidePolitia. Sursa foto: Arhiva EVZ

Alertă în județul Hunedoara, după ce un bărbat ar fi luat ostatic un copil și l-ar fi amenințat cu un obiect tăietor. Intervenția autorităților este în desfășurare, iar negociatorii au fost trimiși la fața locului, potrivit Poliției..

Alertă în Uricani. Polițiștii încearcă să salveze un copil ținut ostatic de un bărbat

Incidentul are loc în orașul Uricani, iar primele informații indică faptul că minorul ar fi chiar fiul bărbatului. Potrivit datelor existente până în acest moment, acesta ar fi plecat cu copilul spre municipiul Lupeni și ar amenința că îi va face rău.

Polițiștii au fost sesizați că bărbatul ține copilul în brațe și are asupra sa un obiect de tip cutter.

Negociatorii au fost trimiși la locul intervenției

La intervenție participă polițiști și o echipă de negociatori din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), care încearcă să rezolve situația fără ca minorul să fie rănit.

„La fața locului s-a deplasat o echipă de negociatori din cadrul SAS. Prioritatea echipei de intervenție este protejarea vieții și integrității fizice a minorului, polițiștii gestionând situația prin dialog și măsuri specifice de negociere, în vederea soluționării evenimentului în condiții de maximă siguranță. Situația este monitorizată în permanență, urmând ca informațiile să fie actualizate în funcție de evoluția intervenției”, transmite Poliția Hunedoara.

Intervenția este în desfășurare.