Uniunea Europeană își deschide porțile pentru navigatorii din toată lumea. Reduce birocrația pentru certificarea marinarilor

Uniunea Europeană își deschide porțile pentru navigatorii din toată lumea. Reduce birocrația pentru certificarea marinarilor

Consiliul Uniunii Europene, sub președinția României, a adoptat norme mai simple privind formarea, certificarea și circulația navigatorilor, inclusiv din țările extracomunitare, pe teritoriul UE. Țările din Uniunea Europeană vor putea astfel folosi și navigatori cărora până acum nu le erau recunoscute certificatele de marinar.

Consiliul UE a aprobat, astăzi, norme mai simple privind formarea și certificarea navigatorilor, reducând astfel birocrația. Un cadru de reglementare simplificat va contribui la menținerea unui nivel ridicat de siguranță pe mare și la prevenirea poluării, susține Ministerul Transporturilor. Cadrul de reglementare va facilita, de asemenea, libera circulație a navigatorilor pe teritoriul UE, ceea ce va face ca sectorul transportului maritim să devină o opțiune de carieră mai atractivă, contribuind astfel la soluționarea lipsei de personal calificat.

 

 “Reforma are ca obiectiv să mențină alinierea normelor UE cu normele internaționale și să îmbunătățească eficiența și eficacitatea mecanismului centralizat de recunoaștere a navigatorilor din țări terțe. Această revizuire va spori, de asemenea, claritatea juridică în ceea ce privește recunoașterea reciprocă a certificatelor navigatorilor eliberate de statele membre”, mai spune Ministerul Transporturilor.

 

Cadrul internațional în domeniul navigației este Convenția internațională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart a Organizației Maritime Internaționale („Convenția STCW”). În cadrul mecanismului comun al UE pentru recunoașterea brevetelor navigatorilor din țări terțe, Comisia efectuează controale periodice pentru a asigura respectarea cerințelor directivei UE și ale Convenției STCW de către statele membre ale UE și țările terțe.

 

Acum, Directiva modificată va raționaliza procedura de recunoaștere a noi țări terțe și va revizui termenele. În ceea ce privește recunoașterea navigatorilor din alte state membre, noile norme vor preciza certificatele care trebuie să fie recunoscute reciproc pentru a permite navigatorilor certificați de către o țară a Uniunii să lucreze la bordul navelor care arborează pavilionul unui alt stat membru al UE. Actul juridic se va publica acum în Jurnalul Oficial al UE. Acesta va intra în vigoare la 20 de zile după publicare. Statele membre vor avea la dispoziție doi ani pentru a integra dispozițiile acestuia în dreptul lor intern.

 

Propunerea de reducere a birocrației pentru formarea și certificarea navigatorilor a fost făcută, în urmă cu doi ani, la Bruxelles, de Federația Europeană a Transportatorilor, spune Adrian Mihălcioiu, care a făcut parte din comisia care a inițiat proiectul. La 11 februarie 2019, Președinția României la Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la proiectul de directivă.