Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă, oprită pentru lucrări de reparații. Măsura „este necesară”

Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă, oprită pentru lucrări de reparații. Măsura „este necesară” Centrala Cernavodă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Nuclearelectrica a anunțat că Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă va fi închisă vineri după-amiază, 26 august, pentru realizarea unor lucrări de reparaţie. Oficialii au declarat că este singura soluție pentru a face reparațiile necesare.

Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă va fi oprită în mod controlat vineri după-amiază, 26 august, pentru realizarea unor lucrări de reparaţie, a informat Nuclearelectrica. „Oprirea controlată a Unităţii 1 CNE Cernavodă este necesară pentru realizarea unor lucrări de reparaţie a sistemului de filtrare din bazinul de aspiraţie, partea clasică a centralei. Lucrările de reparaţie se pot realiza doar cu Unitatea 1 în stare oprită”, se arată în comunicat.

Oprirea controlată şi realizarea lucrărilor de reparaţie se realizează în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă aplicabile în astfel de situaţii şi nu au niciun impact asupra personalului, securităţii nucleare, mediului înconjurător şi populaţiei, precizează sursa citată.

SN Nuclearelectrica SA a garantat că revine cu informații după finalizarea lucrărilor de remediere, potrivit Ziare.com

Ne puteți urmări și pe Google News

Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost oprită controlat și pe 23 ianuarie 2021. Responsabilii au efectuat mai multe lucrări de remediere, ca urmare a apariției unei defecțiuni la circuitul tehnologic clasic/secundar al acesteia.

Centrala Nucleara de la Cernavoda

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă

În urmă cu o săptămână, reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă și-a redus puterea cu 25% pentru îndepărtarea algelor acumulate în zona condensatorului, în partea clasică a centralei, anunţă Nuclearelectrica.

„SN Nuclearelectrica SA informează acţionarii şi investitorii asupra reducerii puterii Unităţii 1 CNE Cernavodă cu 25%, în noaptea de 09 august 2022. Reducerea de putere a Unităţii 1 CNE Cernavodă este necesară pentru realizarea unor lucrări de îndepărtare a algelor acumulate în zona condensatorului, în partea clasică a centralei. Unitatea 1 CNE Cernavodă va reveni la putere nominală după finalizarea lucrărilor de îndepartăre a algelor acumulate. Reducerea de putere şi realizarea lucrărilor de îndepărtare a algelor se realizează în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă şi nu au niciun impact asupra personalului, securităţii nucleare, mediului înconjurător şi populaţiei”, precizează compania.

Compania a realizat anul trecut un profit net de 1,01 miliarde lei, în creştere cu 45,5% faţă de anul 2020 (699,3 miliarde lei). Veniturile din exploatare au crescut cu 28,1%, la 3,2 miliarde lei.