Ungaria. Orban e presat să adere la Parchetul European

Ungaria. Orban e presat să adere la Parchetul European

Ungaria. Aproape 700.000 de semnături a strâns un politician de opoziție din Ungaria, țară cu o populație de zece milioane de locuitori, pentru a cere guvernului Orban să se alăture iniţiativei Parchetului European (The European Public Prosecutor's Office, EPPO).

"Această acţiune este un protest", a declarat politicianul de opoziţie Akos Hadhazy, un liberal pro-UE şi un militant anticorupţie din Ungaria, într-un comunicat prin care le mulţumeşte şi celor 26.000 de activişti care l-au ajutat să adune semnăturile, care trebuie acum să fie autentificate.

"Acum ţine de instituţiile UE să sporească presiunea supra guvernului ungar, dacă nu cumva vor ca contribuabilii europeni să finanţeze un regim care lucrează pe faţă împotriva UE", a mai precizat el.

Prim-ministrul Viktor Orban şi partidul său FIDESZ refuză de multă vreme să participe la EPPO, afirmând că prerogativele de a ancheta şi pune sub acuzare trebuie să rămână la nivelul statelor.

Ungaria este una dintre cele şase ţări UE care nu s-au alăturat iniţiativei EPPO, alături de Polonia, Suedia, Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Parchetului European urmează să devină operaţional în 2020, EPPO va avea menirea de a investiga cazurile transfrontaliere din UE, în special fraudele şi corupţia care afectează bugetul blocului comunitar. Laura Codruța Kovesi este favorită să devină prima șefă a Parchetului European.

Douăzeci şi două dintre cele 28 de state membre UE participă până în prezent la EPPO.