UNGARIA îşi mobilizează rezerviştii pentru a face faţă CRIZEI REFUGIAŢILOR

UNGARIA îşi mobilizează rezerviştii pentru a face faţă CRIZEI REFUGIAŢILOR

Ministrul Apărării din Ungaria a dat ordin de mobilizare pentru o parte din rezerviştii voluntari pentru a ajuta la gestionarea "crizei migraţiei în masă".

Istvan Simicsko a luat această decizie la solicitarea şefului statului major ungar. Rezerviştii vor fi folosiţi în principal pentru a asigura personalul garnizoanelor lăsate goale de militarii desfăşuraţi la frontieră, dar ar putea avea şi alte îndatoriri, scrie agenţia oficială de presă ungară MTI, preluată de Reuters.

Ungaria este angrenată într-un tot mai temperamental război al declaraţiilor cu vecinii săi sudici, în condiţiile în care Serbia şi Croaţia se luptă să facă faţă valului de migranţi care fug din Orientul Mijlociu de război şi sărăcie şi încearcă să tranziteze regiunea pentru a ajunge în vestul Europei, scrie Reuters.

Peste 4.000 de migranţi au intrat în Ungaria în cursul zilei de vineri, a anunţat un consilier din cadrul guvernului de la Budapesta, Gyorgy Bakondi, adăugând că închiderea graniţei croato-ungare, printr-un uriaş gard de tipul celui de la graniţa cu Serbia, urmă să fie terminată cel mai târziu în cursul zilei de sâmbătă. Bakondi a adăugat că, la graniţa croato-ungară, gardul a fost amplasat pe o lungime de 28 de kilometri din totalul de 41 de kilometri prevăzuţi. Aproximativ  500 de soldaţi lucrează la gardul cu pricina.

Oficialul ungar a mai anunţat că un tren croat, care a transportat 800 de migranţi în Ungaria, a fost însoţit de 40 de poliţişti croaţi înarmaţi, fapt pe care l-a calificat ca "incident de frontieră fără exemplu".  Budapesta a acuzat autorităţile croate că încurajează migranţii să treacă "ilegal" graniţa sa.