Unde sunt tablourile de valoare din muzeu? Anchetă uriaşă la Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni

Unde sunt tablourile de valoare din muzeu? Anchetă uriaşă la Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni

Managerul Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni, Teodor Brădăţanu, a afirmat, vineri, că 71 de lucrări din patrimoniul instituţiei au fost scoase ilegal din muzeu.

Brădăţanu a mai spus că după ce a preluat funcţia de manager în 2017, a solicitat unui expert de artă efectuarea inventarului lucrărilor maestrului.

Potrivit lui Brădăţanu, în urma expertizei s-a descoperit că lipsesc mai multe lucrări, respectiv 71, dintre care 30 au fost identificate în alte muzee din Fălticeni.

El susţine că pentru 41 de lucrări „situaţia este incertă”, iar 22 dintre aceste lucrări de artă sunt de mare valoare.

De asemenea, managerul a mai spus că pentru lucrările „dispărute” ar avea „justificări scrise bazate pe copii de acte'', prin care artistul Irimescu ar fi retras aceste lucrări.

Se pare că multe din aceste lucrări au fost date la alte muzee din ţară, înainte de 1989, iar altele ar fi fost distruse la Revoluţie.

În această situaţie, Poliţia Fălticeni a deschis un dosar penal care este în lucru la Serviciul de Investigaţii Criminale.

„Pentru a scoate la lumină adevărul e nevoie de intervenţia instituţiilor statului”, a spus Brădăţanu, care a mai subliniat că va încerca să ducă muzeul „pe un făgaş legal'' şi să dezvolte activităţile muzeului, potrivit digi24.ro

Ne puteți urmări și pe Google News