Un veteran de 99 de ani a reușit să strângă 13 milioane de lire sterline pentru medicii britanici
- Alexandru Toader
- 16 aprilie 2020, 21:24
Deși spera să obțină măcar 1.000 de lire sterline în campania de strângere de fonduri pentru sistemul de sănătate din Marea Britanie, Tom Moore, un veteran în vârstă de 99 de ani, a avut un succes răsunător în acest demers.
„Căpitanul Tom” a adunat 13 milioane de lire sterline în campania de strângere de fonduri pentru sistemul de sănătate britanic.
În această lună, veteranul Tom Moore va împlini 100 de ani. Acesta a reușit să obțină o parte din fabuloasa sumă, mergând în jurul casei sale. Veteranul se deplasează cu greu, cu ajutorul unui cadru premergător, dar a făcut 100 de ture de grădină până astăzi. Spera să le facă până la ziua sa de naștere.
În acest demers, peste 650.000 de persoane au contribuit cu bani pe pagina „Căpitanului Tom”. „Mă simt bine, sper că și voi vă simțiți bine. Nici măcar nu am visat că aș putea fi implicat într-o asemenea cauză”, a spus Tom Moore.
„Suntem absolut copleșiți de această realizare, suntem atât de fericiți și de mândri. E o speranță pentru noi și cred că toți avem nevoie de așa ceva, este pentru o cauză minunată”, a declarat fiica veteranului, Hannah Ingram-Moore. (Foto: Captain Tom Moore / Twitter)