Un vameș și verișorul unui judecător, ARESTAȚI pentru trafic de influență

Un vameș și verișorul unui judecător, ARESTAȚI pentru trafic de influență

Doi avocați, foști procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, au fost chemați la audieri, joi, la DNA. Ei eu trebuit să răspundă la anumite întrebări în legătură cu un dosar în care s-a dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 25 aprilie 2017, a suspecților Anton Dorel Țică și Ștefan Mărunțelu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Cei doi sunt un fost vameș carea deținut și funcția de șef de tură în PTF Nădlac, respectiv verișorul unui fost judecător.

După ce miercuri Țică și Mărunțelu au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, joi la audieri au fost chemați avocații Angelica Tufariu și Pompiliu Stanciu.

În ordonanțele procurorilor se arată că ”în perioada februarie – aprilie 2017, suspecții Țica Dorel Anton și Mărunțelu Ștefan, în schimbul unei sume de bani neprecizate, au promis rudei unei persoane trimise în judecată pentru săvârșirea unor fapte de corupție (martor în cauză) că-și vor exercita influența asupra magistraților, în sensul înlocuirii măsurii preventive și obținerii unei condamnări în regim suspensiv de executare față de aceasta din urmă. Costul influențării judecătorilor urma să fie stabilit ulterior, după înlocuirea măsurii arestării preventive, suspectul Țica Anton-Dorel declarându-se de acord cu suma de 25.000 euro propusă de martor”.

Ne puteți urmări și pe Google News