„50 de e bine boss?” Un taximetrist a propus, clientul a spus „da”, dar ce a urmat la final l-a şocat pe şoferul tupeist.

Un taxi de Sărbători este ca un loz câştigător în Bucureşti. Sub pretextul că lucrează în zile în care aproape toţi sunt liberi, taximetriştii cer preţuri duble sau chiar triple faţă de valoarea normală a unei curse. O astfel de experienţă a trăit un client, conform republica.ro.

“Între Crăciun şi Revelion, într-o seară, am ieşit în Centrul Vechi. Cam în jurul orei unu am mers spre Unirea cu intenţia să iau un taxi. Erau patru parcate. Opresc la primul, întreb dacă e liber, mă întreabă unde doresc să merg, îi zic locul, strâmbă din nas şi zice 25 de lei. În mod normal, cursa costă 10-11 lei, 15 lei cu tot cu bacşiş. Merg la al doilea, 28 de lei, nu ştiu cum a ajuns la preţul ăsta. Al treilea, tot 25 de lei, iar al patrulea plusează nesimţit la 30 de lei. 

Am încercat să negociez la 20 de lei, nimic.

- Ţi-am spus, ăsta e preţul, dacă vrei, bine.

- Da, dar tariful oficial văd că e altul.

Dădeau din umeri.

Cel care mi-a cerut 30 de lei era, de departe, cel mai arogant dintre toţi. Când l-am întrebat dacă 20 de lei sunt ok, nici nu a catadicsit să îmi răspundă.

Dar eu p-ăsta l-am ales. Avea în jur de 50 de ani, era chel şi purta o geacă de piele maron cu guler ridicat – nu am înţeles de ce, că era cald în taxi. Bănuiesc c-a fost şi el şocat de cât de prost pot fi. Aşa fraieri sunt românii? Şi el care-mi ceruse doar 30 de lei. D-aia se fură-n ţara asta ca-n codru, că suntem un neam de idioţi, mă gândesc că-şi spunea în vreme ce conducea Loganul către locul unde voiam să ajung. Nu comentăm, nu protestăm, nu facem plângere, tăcem şi înghiţim. Şi, în acelaşi timp, îşi blestema zilele că era doar taximetrist, fiindcă, la cât de şmecher era, ar fi putut ajunge departe dacă soarta ar fi fost puţin mai binevoitoare cu el.

De-aici i se trăgeau, nu e exclus, şi rictusurile de pe faţa cătrănită. Ceva mă face să cred că şi dacă mi-ar fi cerut 100 de lei şi acceptam, aceeaşi faţă mofluză ar fi avut. Nu a pus în funcţiune niciun aparat, evident. 

După 8 minute am ajuns la destinaţie.

Am deschis uşa de la maşină, m-am dat jos, am scos portofelul, i-am dat banii, i-am urat noapte bună şi am închis uşa.

După cinci paşi, deschide uşa din dreapta, cea pe care coborâsem.

- Hei, se aude o voce urlătoare de maimuţă din interiorul gulerului de la geacă, mi-ai dat decât 15 lei.

Da, amuzant, nu? Mi-am văzut de drum.

- Bă, a urlat în continuare, ţi-am cerut să-mi dai 30. Atât ţi-am zis să-mi dai pe cursă.

Cum să nu fie amuzant?

-Bă, tu-ţi paştele mă-tii, zbiera, ies acum după tine.

Dar nu a ieşit, că n-avea ce să-mi facă. Iar eu mi-am văzut liniştit de drum. Îi cerusem să oprească pe o stradă paralelă cu cea unde locuiam, ca să evit vreo surpriză. Nu că m-aş fi aşteptat la vreuna. Pentru orice eventualitate.

Până la urmă, întrucât cu maşina nu putea intra pe străduţa pe care mergeam, iar pe jos considerând, probabil, că e riscant să se avânte, zbieretele au încetat de la sine şi, mofluz, s-a cărat.

Nu mint, a fost foarte amuzant.

Vă recomand cu încredere să procedaţi la fel”, a spus clientul a cărui reacţie poate fi copiată şi de alţi clienţi cărora li se propune clasicul târg „50 de e bine boss?” de Sărbători sau în nopţile când taxiurile sunt greu de găsit.