Un tânăr a căzut din picioare și a murit pe șantierul căii ferate Cluj-Oradea
- Veronica Bursașiu
- 23 mai 2025, 19:10

A murit pe șantier. Evenimentul a șocat întreaga echipă de muncitori, pe toți cei care lucrau cot la cot cu tânărul. Tragicul eveniment a avut loc din senin, fără ca tânărul să se plângă înainte de vreun disconfort sau durere.
Tânărul muncea pe șantierul unde se fac lucrări de modernizare și electrificare a căii ferate
La locul tragicului eveniment au ajuns și polițiști de la Criminalistică. Tânărul avea 25 de ani și era din comuna Bratca. Era angajat la una din firmele care fac lucrări de modernizare și electrificare pe șantierul căii ferate Cluj-Napoca-Oradea.

Sursa foto: cluj24
Șantierul unde lucra tânărul era în zona Vadu Crișului. Nimic nu anunța tragicul eveniment. Muncitorii au luat o pauză din cauza ploii torențiale din zona șantierului. Directorul adjunct al Inspectortului Teritorial de Muncă Bihor, Nicu Hoduț, spune că în momentul în care tânărul s-a ridicat din pauză, și pleca cu ceilalși colegi spre punctul de lucru, a simțit brusc că i se face rău.
A căzut brusc din picioare și a murit
Imediat după ce a spus că îi este rău, a căzut apoi din picioare. S-au încercat manevre de prim ajutor, înainte de a sosi ambulanța. Ambulanța cu medic a ajuns în 14 minute. Manevrele de resuscitare au fost reluate de personalul medical. Din nefericire, după 45 de minute medicul a fost nevoit să declare decesul.
Cauza e un stop cardio-respirator”. Conform directorului adjunct al ITM Bihor, din punct de vedere legal, tragicul incident nu a fost un accident de muncă. Moartea tânărului va fi încadrată ca un eveniment la locul de muncă, cu cauze patologice Corpul tânărului urmează să fie examinat de un medic legist pentru stabilirea exactă a cauzei decesului. Muncitorii lucrează probabil sub tensiune pe aceste șantiere ale căii ferate, deoarece lucrările sunt în mare întârzâiere. Există diferențe semnificative între stadiile lucrărilor pe diferitele loturi. Cele mai avansate sunt lotul 2 Aghireșu – Poieni și lotul 1 Cluj-Napoca – Aghireșu.