Un soldat american B[UT a provocat un accident grav în Brașov. SURSE: Soldatul ar fi fost REȚINUT pentru 24 de ore
- Costin Popa
- 8 iulie 2015, 21:43
Un accident grav s-a produs, marți seară, între Brașov și Poiana Brașov. Un soldat american a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un autoturism care circula regulamentar. În urma accidentului, o tânără de 22 de ani a fost grav rănită.
Accidentul s-a produs marți seară, în jurul orei 20.20, după ce șoferul de 40 de ani a pierdut controlul volanului, informează Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, citat de Mediafax. Soldatul american conducea un autoturism dinspre Poiana Brașov spre Brașov, pe calea Poienii. Astfel, soldatul american nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă, a lovit un parapet și a intrat pe contrasens, acolo unde s-a izbit de un autoturism care circula regulamentar, acesta fiind condus de un tânăr de 22 de ani.
În urma impactului dintre cele două maşini, o tânără de 22 de ani, care se afla în dreapta şoferului, a fost grav rănită, ea suferind patru fracturi la coaste şi fiindu-i perforaţi ambii plămâni. Femeia a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Brașov si a fost băgată imediat în sala de operație.
Potrivit sursei citate, șoferul avea o alcoolemie de 0.65 în aerul expirat şi a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul Poliţiei Braşov. Reprezentanţii IPJ Braşov refuză însă să confirme informaţia sau să facă orice altă precizare legată de şoferul care a provocat accidentul.