Demisia lui Maior din fruntea SRI deschide sezonul politic al anului 2015. Propunerea pe care președintele o va face pentru numirea noului director va schița profilul de președinte al lui Iohannis, trendul politicii pe care acesta o va aborda, va despărți apele în relația de coabitare pe care aparent o cultivă cu premierul, cu actuala majoritate. Pentru președinte aceste numiri, pentru SRI și SIE, vor marca de fapt începutul mandatului.
Dincolo de aparenta ”liniște” care înconjoară Cotroceniul și prestațiile rare de până acum ale actualului președinte, deși nu răzbat informații din zona prezidențială, avem piesele unui puzzle prezidențial care, încercând să le aranjăm coerent, descriu mișcările politice subterane ale președintelui. Acesta își construiește rețeaua, își pune în liniște jaloanele, își marchează teritoriul. Noul context politic ne obligă să ne revizuim modul în care am fost tentați să îl citim pe actualul președinte precum un președinte care tace și nu știe pe ce lume politică se află.
Aparența aceasta ar putea fi/este de fapt o percepție greșită. Noul președinte va fi/este președintele mișcărilor de culise ambalate în spectacolul liniștii aproape totale. Asemenea unui păianjen care își țese în liniște pânza în timp ce adversarii se zbenguie isterici și inconștienți de pericolul care e aproape. Președintele care tace și face, care își impune punctul de vedere, care își stabilește țintele și care nu ține cont de schimbările de traseu. La fel de greșită a fost/poate fi și percepția unui președinte care nu face parte din sistemul politic central, a unui președinte ”provincial”, antisistem. Încăpățânarea cu care și-a urmărit scopul/dorința de a-l pune pe Mihalache șef al Cancelariei în ciuda oricăror proteste, plătind parcă datorii vechi, lipsa de reacții publice în chestiuni care reclamau aceasta, au fost greșit interpretate drept gafe și stângăcii, tocmai aceste mișcări îl arată drept un om al sistemului. Cu toate acestea, chiar și așa, programul său politic personal poate semăna cu cel al fostului președinte Traian Băsescu: ajungând ca om al sistemului la Cotroceni, dar jucând apoi împotriva sistemului.
Chiar dacă nu pare a avea duritatea lui Traian Băsescu, o astfel de ambiție, de program politic, poate fi posibilă observând jocul dublu al acestuia. Ultimul episod al demisiei lui Maior, pe care i-ar fi cerut-o Iohannis, desenează o mișcare de culise a unui președinte care tace și taie în liniște, chirurgical, atunci când e nevoie. Nu e rău atâta timp cât acțiunile lui în liniște sunt în folosul și pentru siguranța națională. Doar că tăcerea lui în spațiul public sau sărăcia de informații și de mesaje în chestiuni de interes public vor alimenta scenariile potrivit cărora acesta e în cârdășie cu PSD, într-un adevărat spirit uselist, o piesă a sistemului transpartinic. Jocul aparent dublu pe care acesta îl face, mizând pe cartea împăciuitorului, a celui care oferă liniștea în timp ce lovește scurt și articulat doar atât cât e nevoie, ne pot oferi surpriza unui președinte care, precum în Arta războiului lui Sun-Tzu, îi lasă pe dușmani să se apropie pentru a le învăța mișcările și a-i anihila atunci când se așteaptă mai puțin. Dar și această tactică își are viciile ei, protagonistul se poate pierde în hățișul propriilor construcții.
Reverberațiile demisiei lui Maior îl vor obliga pe președinte să coboare din turnul său de fildeș. Chiar dacă va vorbi la fel de puțin ca până acum, jocul politic se va complica în următoarea perioadă astfel că președintele nu va mai putea juca cartea celui care se spală pe mâini în public și operează doar în culise. Mișcările pe care trebuie să le facă au expunere publică și implică o poziționare clară într-o tabără sau alta. Declarațiile belicoase ale PNL, dezertările din PSD, anunțata fragmentare a stângii, toate acestea vor complica scena politică. Adăugăm la acestea tensiunile create între SRI și CCR pe marginea neconstituționalității Legii Big Brother, episodul Greblă și pata pe care a aruncat-o asupra CCR.
În aceste condiții, partitura de președinte împăciuitor va fi tot mai greu de jucat. Puzzle-ul tot mai complicat îl va obliga pe președinte să devină un maestru al culiselor sau își va frânge gâtul, deși pare a avea toate datele unui jucător cu sânge rece. Provocarea președintelui va fi aceea de a reuși să îmbine jocul de culise, care, deși nu are culoare politică, necesită multă dexteritate a combinatoricii, cu exercițiul prezidențial ambalat în retorica pe care nu o mai crede nimeni a detașării și a funcționării în sferele înalte ale unei apolitici aseptice și îngerești. În cele din urmă, Iohannis va îmbrăca pe rând haina unui Jackyl și a unui Hyde prezidențial pentru că ”președintele tuturor românilor” nu e președinte doar în fața oglinzii de la Cotroceni.
Daniela Raţiu este jurnalist şi scriitor.
Recomandările noastre
