Un preot, amenințări teribile împotriva câinilor și iubitorilor de animale
- Bianca Ion
- 14 martie 2024, 17:01
Un preot grec a fost reținut de poliție după ce a publicat un comentariu pe rețelele de socializare în care încuraja uciderea celor care au grijă de maidanezi. Individul, în vârstă de 50 de ani și locuitor al localității Heraklion din insula Creta, a fost arestat miercuri sub acuzația de incitare la violență împotriva persoanelor iubitoare de animale.
Preot grec, revoltat că maidanezii ucid mieii
Într-o postare online legată de știrea despre uciderea mieilor de către câinii fără stăpân într-un sat din municipiul Gortyna, un preot a scris că atât câinii fără stăpân, cât și iubitorii de animale ar trebui să fie împușcați, potrivit publicației Keep Talking Greece. Comentariul preotului a stârnit reacția indignată a iubitorilor de animale, care au depus o plângere penală împotriva sa. După ce autoritățile au fost alertate, acesta a fost localizat și arestat pentru instigarea la comiterea infracțiunilor de violență.
Nevoit să îți prezinte scuze publice
După ce Arhiepiscopia Cretei a fost informată despre situație, preotul a fost eliberat din detenție. În urma escaladării chestiunii la nivel național, parohul în vârstă de 50 de ani și-a prezentat scuze și a declarat că nu este o persoană violentă și că nu a avut intenția de a provoca tulburări publice. Paradoxal, majoritatea comentariilor s-au exprimat în apărarea preotului.
Ce reacții au avut internauții
„În 2024 ești arestat pentru ceva ce ai scris pe rețelele de socializare… Dacă ar fi incitare la terorism aș înțelege, dar doar părerea cuiva că iubitorii câinilor fără stăpân ar trebui uciși să fie un motiv de arestare?
În majoritatea statelor maidanezii sunt uciși chiar de adăposturile de animale. După X săptămâni în care nu reușesc să găsească pe cineva care să-i adopte, îi ucid pentru a le face loc altora”, este doar una dintre opinii.
Într-un alt comentariu, un cititor afirmă că retorica preotului reflectă, de fapt, situația reală existentă la nivel local în această insulă.
„Cretanii sunt cunoscuți ca nefiind iubitori de animale. Mama mea a fost atât de șocată de scenele de abuz asupra câinilor din Chania, încât a jurat că nu va mai pune piciorul niciodată în Creta. Doctrina urii a preotului cretan nu mă impresionează”, a scris acesta.