Redăm mesajul judecătorului Adriana Stoicescu

Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate, este formată din: magistrat, directorul şi directorul adjunct al penitenciarului, şeful departamentului intervenţie  psiho-socială, consilierul de probaţiune şi reprezentantul  departamentului evidenţă.

Oamenii aceştia au în faţa lor, atunci când stabilesc dacă un deţinut poate fi liberat, evaluări în domeniul educaţional, lista de participări la programe sociale, programe psihologice, evaluarea în domeniul social şi evaluarea psihologică.

Au în faţa sancţiunile şi recompensele deţinutului.

Apoi, propunerea comisiei ajunge pe masa judecătorului de la judecătorie, iar hotărârea acestuia poate fi atacată cu contestaţie la tribunal.

Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat efectiv 20 de ani, a avut o conduită bună pe durata executării pedepsei, a îndeplinit obligaţiile civile şi instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra.

În speţa în care până şi ET ar fi dat o soluţie mai bună decât instanţa, dacă e să ascultăm vocea celorcesepriceplatoate, deţinutul a executat efectiv 25 de ani şi era la a noua analiză.

La fiecare termen de judecată am în faţă cel puţin 5 deţinuţi care susţin că merită să beneficieze de liberare condiţionată.

Care sunt la a treia sau a zecea propunere de liberare condiţionată, cele anterioare fiind respinse deoarece, la vremea respectivă, o instanţă a avut convingerea că deţinutul nu a dat dovezi suficiente de îndreptare.

Am în faţă toate evaluările lor.

Vorbesc cu fiecare. Îi întreb despre familiile lor, despre unde vor locui dacă vor fi liberaţi, cum se vor întreţine. Dacă şi unde vor munci, dacă au o pregătire, dacă au şcoală. Uneori discut cu ei despre faptă şi vinovăţie, chiar dacă legea nu mă obligă să o fac, pentru că îmi doresc să înţeleg şi să trec dincolo de hârtiile impersonale.

De fiecare dată pronunţ o hotărâre având la bază convingerea mea că omul poate fi redat societăţii.

Ce aş putea să fac mai mult?

Cum aş putea să prevăd ce va face acest om, odată liberat?

Care va fi reacţia lui în faţa provocărilor vieţii, după ani şi ani de detenţie?

Care e vina judecătorului când cel liberat comite o nouă infracţiune?

Care e vina oamenilor din comisia din penitenciar? Că nu au capacităţi paranormale? Că, după ani de muncă în cel mai greu de înţeles şi de suportat mediu, încă nu pot să anticipeze evoluţia unui infractor?

Celor care cred că munca în penitenciar e o boierie, că oamenii aceia nu îşi merită cu prisosinţă fiecare bănuţ, le sugerez o vizită pe acolo, de Ziua porţilor deschise…

Sau să vină într-o sală de judecată în penal, să stea alături de noi câteva ore, în prezenţa deţinuţilor şi inculpaţilor.

Să asculte împreună cu noi  declaraţiile lor şi ale martorilor şi ale victimelor, apoi să ne judece hotărârile.

Vina societăţii unde e? Vina legiuitorului unde e?

După atâta amar de timp nimeni, dar absolut nimeni nu se întreabă şi nu se preocupă cu adevărat de ce se alege de aceşti oameni, odată liberaţi.

Avem ONG mirobolante, consumatoare de bani grei de la buget, avem programe mirifice pe hârtie, de reintegrare.

În fapt, nu avem nimic.

Dar azi, demitem un director de penitenciar,  cerem din nou sânge de judecător pentru că, nu-i aşa, are un salariu nesimţit, e căsătorit cu un magistrat şi, în general, toţi suntem corupţi.

Omul politic, prea plin de importanţa rolului său, cere CSM şi Inspecţiei să cerceteze un judecător pentru soluţia pronunţată în baza legii şi a convingerii lui.

Lumea vrea capete, dar nu se întreabă de ce plângerea fetei, ca a atâtor alte victime, a zăcut într-un fişet.

Întotdeauna căutăm vinovaţi, îi arătăm cu degetul pe cei convenabili, iar viaţa merge, nu-i aşa, înainte.

Mâine voi avea şedinţă.

Cu câteva contestaţii la liberări condiţionate.

I-aş ruga pe cei ce se pricep la toate să mă lapideze de pe acum, pentru hotărârile de mâine, pentru că, indiferent care vor fi acestea, sunt prezumate a fi proaste.

Mă întreb câţi dintre noi vom mai putea judeca conform convingerii şi legii, fără să ne uităm peste umăr?