Un nou CUTREMUR în Biserica Română! Managerul arhiepiscopiei Tomisului și o călugăriță au fost REȚINUȚI
- Ionut Gogean
- 22 iulie 2017, 13:02
Managerul arhiepiscopiei Timisului, o călugăriță, dar și directorul de achiziții de la RATB au fost reeținuți de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul săvâșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
A fost sesizat Tribunalul Ilfov cu propunerea de arestare preventivă a acestora pe o durată de 30 zile, potrivit unui comunicat al Parchetului.
În dosarul penal nr. 459/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti "se efectuează urmărirea penală cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală în formă continuată, constituirea unui grup infracţional organizat, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi favorizarea făptuitorului, fapte prin care bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma de 3.785.988, 90 lei reprezentând TVA şi impozit pe profit", se mai arată în comunicat.
Potrivit informațiilor din dosar, ar fi vorba despre o grupare infracțională care s-a instituit în 2016, alcătuită din mai multe persoane fizice, coordonate de un preot, care importă bunuri din Turcia şi le comercializează în ţară, fără documente legale.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împreună cu lucrători de poliţie judiciară ai Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi lucrători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei Române, au efectuat 25 de percheziţii în Bucureşti, judeţele Ilfov, Buzău şi Constanţa, la sediile societăţilor comerciale implicate în activitatea infracţională, domiciliile persoanelor suspectate şi sediile unor instituţii publice, în vederea strângerii de probe necesare soluţionării acestei cauze penale.