Un medic român avertizează: Pandemia va exploda în august
- Alexandru Toader
- 6 iulie 2020, 20:48
Cadrele medicale din România anunță un nou val de infecții la nivel național, după ce numărul cazurilor de nou coronavirus va continua să crească.
Medicul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a avertizat că, din cauza nerespectării regulilor sanitare, numărul cazurile de Covid-19 va fi în creștere.
„Vorbim de lucruri logice până la urmă. Vorbim de un raport între măsurile care s-au relaxat și felul în care populația a înțeles să respecte sau să nu respecte aceste măsuri, așa relaxate cum sunt. În momentul în care oamenii nu respectă măsurile, nu se poate întâmpla decât un singur lucru, mai ales pe fondul relaxării, anume creșterea numărului de cazuri.
Practic, de la începutul lunii iunie, am ajuns la un număr bazal de reproducere de peste 1. Reamintesc că numărul bazal peste 1 înseamnă o creștere a epidemiei.
Dacă mergem după scenariul de 1.1, făcut de dl Valentin Pârvu și ne gândim că acest număr bazal se va menține, practic, în jurul datei de 23 august vom avea în jur de 800 de infecții noi pe zi, ceea ce va însemna o corespondență în Terapia Intensivă de peste 500 de cazuri. Aceasta este o situație pe care sistemul ar trebui să o poată gestiona.
Dar, ne putem pune întrebarea, dacă această situație va persista, ce se va întâmpla în septembrie? Chiar dacă se menține un număr bazal de reproducere, să zicem, relativ stabil, în timp numărul de cazuri în ATI va crește. Lucrurile trebuie reglate după aceste cifre, care nu pot greși semnificativ, pentru că, până acum, proiecțiile au fost corecte”, a declarat medicul Emilian Popovici, luni, la Europa FM.
„Dacă acest număr bazal de referință ar crește la 1.2, într-o perspectivă de câteva săptămâni din momentul în care s-ar produce această creștere, s-ar putea ajunge la cifre mult mai mari, în sensul că s-ar putea ajunge la 2.000 de cazuri noi pe zi, ceea ce a însemna o corespodență de 1.400 de cazuri în Terapie Intensivă”, a mai spus medicul Emilian Popovici, conform sursei citate.