Un imens spațiu misterios a fost localizat în Univers

Un imens spațiu misterios a fost localizat în Univers

Oamenii de știință au descoperit ceea ce ar putea fi cea mai mare structură din Univers: o imensă gaură rece care ar putea zdruncina din temelii întreaga percepție asupra Universului.

Gigantul „super-vid”, aflat la 1,8 miliarde ani lumină, ar putea explica punctul rece al Universului, descoperit de astronomi în 2004 pe când examinau o hartă a radiațiilor cosmice de fond rămase după Big Bang și care nu a fost lămurit nici până astăzi.

Cu excepția acestei zone, universul pare pe harta cu pricina uniform distribuit. Gigantica regiune conține cu 20% mai puțină materie decât celelalte zone și cu aproximativ 10.000 de galaxii mai puțin.

„Suntem aproape convinși că avem de-a face cu un supervid”, a declarat pentru MailOnline dr. András Kovács, cercetător implicat în acest proiect derulat de Institutul pentru Astronomie de la Universitatea din Hawaii. Teoria Big Bangului, care explică formarea Universului, nu însă permite existența unor zone mult mai reci sau mult mai fierbinți decât normal.

Astronomul Edward Bloomer, de la Observatorul Regal din Londra, a precizat pentru CNN că „universul nu pare să acționeze după cum ne indică modelele noastre”. El a comparat supervidul cu cea mai mare peșteră de pe Pământ, adăugând că probabil a fost format de expansiunea accelerată a Universului.

Ne puteți urmări și pe Google News