Premieră în astronomie: Semnale radio emise de o exoplanetă au fost detectate de cercetători

Premieră în astronomie: Semnale radio emise de o exoplanetă au fost detectate de cercetătoriCosmos. Sursă foto: Facebook

Comunitatea științifică marchează un moment extrem de important în explorarea spațiului cosmic. Pentru prima dată în istorie, astronomii au reușit să înregistreze semnale radio emise direct de o planetă situată în afara Sistemului Solar. Descoperirea deschide noi perspective privind înțelegerea lumilor îndepărtate, chiar dacă originea acestor emisii nu este una artificială, conform Live Science.

Premieră în astronomie: Semnale radio emise de o exoplanetă au fost detectate de cercetători

Sursa semnalului detectat de cercetători este Beta Pictoris, o exoplanetă de tip gigant gazos, cu o masă de aproximativ zece ori mai mare decât cea a planetei Jupiter. Corpul ceresc se află la o distanță de 64 de ani-lumină față de Pământ.

Măsurătorile au fost realizate cu ajutorul unei rețele moderne de radiotelescoape din Africa de Sud. În urma unor analize complexe și a numeroaselor calcule matematice, astrofizicienii au reușit să confirme sursa exactă a emisiilor radio și să stabilească natura acestora.

Prima confirmare directă din istoria astronomiei

Până în prezent, tentativele de a intercepta astfel de emisii din afara sistemului nostru solar s-au lovit de incertitudini. Descoperirea actuală reprezintă însă primul dovadă clară și incontestabilă a acestui fenomen.

„Astronomii caută de ceva vreme semnale radio provenite de la exoplanete. Au mai existat anterior detectări indirecte sau incerte, dar aceasta este prima directă cu adevărat convingătoare și, sperăm, va deschide calea pentru multe altele”, a declarat pentru Live Science, Suzanne Aigrain, profesor de astrofizică la Universitatea din Oxford, care nu a participat la studiu.

sursa: Facebook

Ce sunt exoplanetele și cum se explică semnalul

O exoplanetă reprezintă orice planetă situată dincolo de Sistemul Solar, care gravitează în jurul unei alte stele sau care călătorește liber prin galaxie. Aceste lumi pot fi stâncoase, asemănătoare Pământului, sau giganți gazoși, similari cu Jupiter.

Deși semnalele radio artificiale sunt intens căutate în cadrul proiectelor SETI pentru identificarea unor eventuale tehnosemnături create de civilizații avansate, natura emisiilor de pe Beta Pictoris este una complet naturală. Chiar și fără o componentă extraterestră, fenomenul oferă date valoroase despre mediul magnetic și atmosfera planetelor din afara sistemului nostru solar.