Mesaj de la extratereștri sau fenomen cosmic rar? Ce au descoperit astronomii despre faimosul semnal Wow!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Misterul uneia dintre cele mai fascinante detecții din istoria explorării spațiale rămâne neelucidat chiar și după aproape o jumătate de secol. În data de 15 august 1977, un semnal radio primit din adâncurile Universului a captat atenția lumii științifice și a stârnit numeroase ipoteze legate de existența altor civilizații în spațiu. Transmisia a durat doar 72 de secunde, însă undele captate atunci continuă să ridice semne de întrebare pentru astronomii moderni, conform Mediafax.

Totul s-a petrecut la Observatorul Radio al Universității de Stat din Ohio. În acea perioadă, radiotelescopul numit Big Ear efectua o monitorizare constantă a cerului în căutarea unor emisii radio atipice care ar fi putut proveni de la o tehnologie extraterestră.

Mesaj de la extratereștri sau fenomen cosmic rar? Ce au descoperit astronomii despre faimosul semnal Wow!

Sistemul capta undele electromagnetice ce străbăteau cosmosul, însă în noaptea respectivă nimeni nu a realizat pe loc importanța momentului.

A doua zi, astronomul Jerry Ehman, care își desfășura activitatea ca voluntar în cadrul observatorului, a analizat datele imprimate pe hârtie. În anii 70, informațiile stocate nu erau afișate pe ecrane digitale, ci erau transpuse de computer sub forma unor șiruri alfanumerice ce indicau fluctuațiile de intensitate ale undelor radio.

Printre liniile de cod tipărite, Ehman a observat o secvență cu totul deosebită: 6EQUJ5. Impresionat de valoarea atinsă de semnal, cercetătorul a încercuit secvența cu un pix de culoare roșie și a scris alături un singur cuvânt: „Wow!”.

Ce semnifică codul 6EQUJ5

Secvența devenită celebră în întreaga lume nu reprezenta o limbă necunoscută și nici un cod cifrat transmis de o altă civilizație. Literele și cifrele marcau pur și simplu nivelul de intensitate al undelor electromagnetice recepționate în fiecare secundă a transmisiei.

Computerul observatorului fusese programat să convertească puterea semnalului în cifre de la 0 la 9, urmate de litere în ordine alfabetică pentru valorile mai mari. Astfel, secvența 6EQUJ5 arăta o creștere treptată a intensității până la un punct maxim, urmată de o scădere la fel de lină.

Această evoluție grafică s-a dovedit esențială pentru comunitatea științifică. Forma semnalului a corespuns exact modelului teoretic pe care astronomii îl așteptau în cazul în care radiotelescopul, antrenat de mișcarea de rotație a Pământului, ar fi trecut prin dreptul unei surse fixe din spațiul cosmic. Din acest motiv, ipoteza unei simple perturbări create de un aparat terestru a fost foarte greu de acceptat.

sursă: arhivă

Misterul celor 72 de secunde

Recepționarea semnalului pe o durată exactă de 72 de secunde este strâns legată de modul de funcționare al antenei. Radiotelescopul Big Ear nu se rotea independent pentru a urmări un obiect ceresc, ci folosea rotația planetei noastre pentru a explora bolta cerească.

O sursă radio staționară intra treptat în câmpul de recepție al telescopului, atingea intensitatea maximă în centru și apoi dispărea pe măsură ce poziția Pământului se schimba. Transmisia detectată în 1977 a urmat cu precizie matematică acest traseu.

Un alt detaliu remarcabil a fost reprezentat de lățimea de bandă extrem de îngustă a emisiilor. Energia era concentrată pe o singură frecvență, un comportament atipic pentru sursele naturale din cosmos, care emit de obicei pe benzi largi.

În plus, undele aveau o frecvență foarte apropiată de 1,42 gigahertzi. Aceasta este frecvența de emisie a hidrogenului neutru, cel mai abundent element din Univers, considerată de comunitatea SETI drept un canal ideal pentru eventuale comunicări interstelare.

Eșecul tentativelor de re-detectare

Dacă emisia provenea de la o sursă reală din spațiu, cercetătorii sperau să o poată recepționa din nou. În perioada care a urmat, astronomii au îndreptat de nenumărate ori echipamentele către acea zonă din constelația Săgetătorului, însă semnalul nu s-a mai repetat niciodată.

Informațiile prezentate de BBC Science Focus arată că locul precis din care au venit undele nu a putut fi identificat cu exactitate. În metoda științifică, o observație care nu poate fi repetată și confirmată ulterior nu poate constitui o dovadă definitivă. Așadar, un singur eveniment radio, oricât de spectaculos, nu poate confirma existența unei tehnologii extraterestre.

Această incertitudine a transformat întâmplarea din 1977 într-o adevărată legendă. După 49 de ani, întrebarea privind originea transmisiei rămâne fără un răspuns definitiv. De-a lungul timpului au fost avansate ipoteze variate, de la sateliți militari și comete până la reflecții ale semnalelor terestre.

Analiza datelor istorice cu tehnologie modernă

Cercetările asupra acestui fenomen au fost reluate recent. O echipă condusă de astrobiologul Abel Méndez, de la Universitatea din Puerto Rico, a analizat din nou datele înregistrate de radiotelescopul Big Ear, folosind algoritmi moderni de procesare.

Tehnologia actuală permite compararea unor volume uriașe de date, identificând detalii imposibil de observat pe foile imprimate în anii 70.

În urma acestei reevaluări, cercetătorii au descoperit alte semnale similare, de o intensitate mai redusă, provocate de prezența unor nori compacți de hidrogen din spațiul interstelar. Astfel, a apărut ipoteza că semnalul Wow! ar putea fi rezultatul unui fenomen natural rar, determinat de emisia de hidrogen.

Ipoteza amplificării emisiilor de hidrogen

Hidrogenul emite în mod natural unde radio pe frecvența de 1,42 gigahertzi, dar semnalul recepționat în 1977 a fost mult mai puternic decât emisiile obișnuite ale norilor de gaz.

O ipoteză luată în calcul de oamenii de știință este posibilitatea ca un eveniment cosmic extrem de puternic și scurt să fi amplificat temporar radiația emisă de un nor de hidrogen. Fenomenul poate fi comparat cu o sursă de lumină slabă ce devine extrem de strălucitoare pentru o fracțiune de secundă.

Oamenii de știință analizează procese astrofizice capabile să producă o astfel de amplificare masivă. Această teorie încearcă să explice atât puterea ieșită din comun a semnalului, cât și dispariția lui bruscă.

Calculul noilor parametri ai semnalului

Ajustarea datelor istorice a oferit și alte informații neașteptate. Prin recalibrarea parametrilor vechiului radiotelescop în raport cu surse radio cunoscute, specialiștii au reușit să restrângă zona de origine a semnalului.

Noile estimări arată că emisia din 1977 ar fi fost de cel puțin patru ori mai puternică decât se calculase inițial. Această concluzie reduce semnificativ posibilitatea ca semnalul să fi fost generat de o simplă interferență radio de origine umană.

Totuși, eliminarea ipotezei unei interferențe terestre nu înseamnă automat confirmarea unei prezențe extraterestre. Universul găzduiește numeroase fenomene naturale pe care știința nu le-a descifrat încă în totalitate.

Precedentul descoperirii pulsarilor

Istoria astronomiei oferă exemple clare în care fenomene naturale necunoscute au fost confundate inițial cu semnale artificiale. În anii 60, când au fost detectați primii pulsari – stele neutronice ce emit impulsuri radio periodice – regularitatea semnalelor i-a determinat pe unii cercetători să ia în calcul o origine inteligentă. Ulterior, s-a dovedit că era vorba despre un fenomen astrofizic natural.

Este posibil ca semnalul Wow! să aibă o explicație similară, odată ce noile instrumente de cercetare vor permite înțelegerea deplină a proceselor din spațiul cosmic.

Până atunci, cele 72 de secunde de înregistrare rămân un punct de referință în radioastronomie, iar foaie de hârtie pe care Jerry Ehman a notat cuvântul „Wow!” rămâne un simbol al căutării noastre în Univers.