Un fault și arbitrul român au ruinat visul de calificare al Barcelonei în UCL

Un fault și arbitrul român au ruinat visul de calificare al Barcelonei în UCLIstvan Kovacs. Sursa foto: digisport

Barcelona a pierdut meciul de pe teren propriu cu PSG, scor 1-4, fiind nevoită să joace aproape două treimi din timpul regulamentar în zece oameni, după ce arbitrul român a arătat cartonașul roșu unuia dintre fundașii săi. Deși câștigase în tur, în deplasare, cu 3-2, la general rezultatul a fost de 6-4 în favoarea celor de la PSG, care merg mai departe în semifinalele UEFA Champions League (UCL).

Arbitrul român i-a obligat să joace în zece oameni

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost centralul de la această partidă și a fost și în centrul atenției, după ce l-a eliminat inițial pe fundașul uruguayan Ronald Araujo (minutul 29 din prima repriză) și apoi pe antrenorul celor de la Barca, Xavi Hernandez (minutul 56 al meciului).

Deși catalanii au început cu un avantaj inițial, totul s-a destrămat odată cu eliminarea lui Araujo ”stâlpul” din defensiva Barcelonei, după ce uruguayanul l-a faultat pe Barcola din postura de ultim apărător.

Au mai fost date alte două cartonașe roșii până la final

Au venit apoi două goluri ale PSG (min. 40 și 54). De altfel, acest al doilea gol al francezilor și un fault dat pentru PSG în minutul 56 l-au enervat pe Xavi Hernández, antrenorul Barça, care a protestat și a lovit cu furie un afiș al Ligii Campionilor în fața celui de-al patrulea arbitru, gest care i-a adus eliminarea. Horațiu Feșnic, arbitrul de rezervă, l-a informat pe colegul său de la centru că Xavi are un comportament neregulamentar, iar Istvan Kovacs nu a a ezitat nicio clipă și i-a arătat direct cartonașul roșu antrenorului Barcelonei. Nu este prima și nici a doua oară când antrenorul Barça este eliminat. Xavi a văzut roșu de patru ori în acest sezon: de trei ori în campionatul spaniol și odată (acum) în Liga Campionilor. Pe reluări, s-a mai observat și faptul că Xavi l-a înjurat pe Istvan Kovacs în limba spaniolă.

Susținătorii Real Madrid au jubilat

Un alt cartonaș roșu a fost dat de arbitrul român și antrenorului portarilor de la Barça, José Ramón De La Fuente, care la cel de-al treilea gol al lui PSG, dat de Mbappé dintr-un penalty a protestat (minutul 61). Tot Mbappé, în minutul 89 a închis tabela și și-a trimis echipa în semifinalele UCL.

Marca, ziarul de casă al celor de la Real Madrid, au jubilat la eliminarea rivalilor de la Barcelona, titrând ulterior că în înfrângerea suferită de catalani „Țânțarul a fost Kovacs, iar otrava Mbappe”.