Un escroc pe siteurile matrimoniale a strâns peste un milion de dolari
- Iuliu Vlădescu
- 29 august 2026, 15:04
Un escroc din SUA este acuzat că a folosit o identitate falsă pentru a se prezenta drept jucător al echipei de fotbal american San Francisco 49ers și că a folosit relațiile romantice cu femeile pentru a le convinge să îi dea bani. Potrivit autorităților americane, 26 de persoane ar fi fost înșelate, iar prejudiciul se ridică la aproximativ 1,3 milioane de dolari.
FBI i-a arestat pe Daejon Love, în vârstă de 35 de ani, și Taylor Jamie Chan, în vârstă de 18 ani, pe 24 august, în Boise, Idaho. Cei doi sunt acuzați de conspirație în vederea comiterii unei fraude electronice și de fraudă electronică. Ei se află în continuare în custodia federală din Boise.
Identitatea falsă, construită de escroc pe rețelele sociale
Potrivit anchetatorilor, schema ar fi început în februarie 2022 și ar fi continuat până la momentul arestării.
Love ar fi folosit aplicații de întâlniri pentru a intra în contact cu femei, prezentându-se drept fotbalist profesionist al echipei San Francisco 49ers. Pentru a face povestea credibilă, acesta ar fi publicat pe rețelele sociale fotografii în care apărea îmbrăcat în echipamentul formației și imagini în care poza alături de mașini de lux.
După ce stabilea o relație cu victimele, bărbatul ar fi trecut la următoarea etapă a schemei: le-ar fi propus diverse oportunități de investiții care, potrivit autorităților, nu existau în realitate.
Anchetatorii susțin că Love și Chan au reușit astfel să obțină bani de la 26 de femei din California, Idaho, Washington și Oregon. FBI-ul suspectează însă că numărul real al victimelor ar putea fi considerabil mai mare.
Relațiile romantice, folosite pentru a câștiga încrederea victimelor
Conform procurorilor americani, Love nu s-ar fi limitat la o simplă identitate falsă. Cu mai multe dintre victime ar fi construit relații romantice, pe care acestea le-ar fi considerat autentice.
Bărbatul le-ar fi spus femeilor că își dorește să construiască împreună cu ele un viitor și o avere. În același timp, le-ar fi prezentat drept reale presupuse investiții care promiteau câștiguri foarte mari.

escroc matrimoniale sua 2
În scenariul pus la punct de cei doi, Chan ar fi avut rolul unui presupus consultant financiar. Love ar fi susținut că acesta îl ajutase să își construiască o avere de zeci de milioane de dolari și că știa cum să obțină randamente importante din investiții.
„Love a convins multe dintre victime că se aflau într-o relație romantică sinceră, că el era un investitor sofisticat și că Chan era consilierul său de investiții”, au transmis procurorii.
În realitate, autoritățile susțin că banii nu erau investiți în proiectele prezentate victimelor.
Victimele nu și-ar fi recuperat banii de la escroc
Anchetatorii afirmă că femeile care au oferit bani nu au primit profiturile promise. Nici persoanele intervievate în cadrul anchetei nu au declarat că și-ar fi recuperat banii împrumutați celor doi sau că ar fi primit câștigurile prezentate inițial drept sigure.
Potrivit procurorilor, după ce victimele nu mai aveau bani de investit sau începeau să pună întrebări despre destinația fondurilor, Love ar fi întrerupt comunicarea cu ele și le-ar fi blocat.
Autoritățile estimează până acum prejudiciul la aproximativ 1,3 milioane de dolari, însă ancheta continuă, iar FBI-ul consideră că ar putea exista și alte victime care nu au fost încă identificate.
Love și Chan sunt acuzați de conspirație pentru comiterea unei fraude electronice și de fraudă electronică. Arestarea și acuzațiile formulate împotriva lor nu reprezintă o condamnare, iar cei doi beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale sentințe definitive.