Un sponsor al lui Barack Obama își retrage candidatura pentru un post de ambasador după ce a vorbit despre „președintele Norvegiei”
- Paul Ciocoiu
- 16 decembrie 2014, 08:06
Omul de afaceri desemnat de preşedintele american, Barack Obama, pentru a fi ambasador în Norvegia, George Tsunis, şi-a retras în cele din urmă candidatura, victimă a unor virulente critici care i-au denunţat incompetenţa, relatează AFP.
Cel în cauză a recunoscut singur pentru cotidianul american Newsday: „S-a terminat!”.
George Tsunis s-a făcut de râs în faţa Congresului, unde parlamentarii au fost consternaţi de prestaţia sa cu prilejul audierii pentru confirmare, în luna ianuarie.
El a confundat partidul norvegian de centru-dreapta aflat la putere (Hoeyre) cu „un grupuscul extremist” şi a făcut o confuzie vorbind despre „reşedintele” unei monarhii constituţionale.
„Am decis să nu îmi reînnoiesc numirea pentru viitoarea sesiune a Senatului. Prin urmare, îmi voi lăsa numirea să expire”, a declarat el pentru Los Angeles Times.
Majoritatea democrată din Senat, instituţie care are ca atribuţii confirmarea ambasadorilor, a preferat în cursul acestei luni să nu supună la vot numirea lui George Tsunis, în faţa opoziţiei unui mare număr de senatori.
Patron al unui lanţ hotelier, George Tsunis a ajutat la recoltarea de fonduri pentru campania electorală a lui Barack Obama şi a fost recompensat cu un post de ambasador, o practică obişnuită în Statele Unite, deşi criticată de mulţi diplomaţi de carieră.