Un divorț de peste 990 de milioane de dolari. Este unul dintre cele mai costisitoare procese de partaj din istorie

Un divorț de peste 990 de milioane de dolari. Este unul dintre cele mai costisitoare procese de partaj din istorie

Soţia patronului companiei petroliere americane Continental Resources va primi la divorţ 995 de milioane de dolari.

Harold Hamm, patronul companiei petroliere americane Continental Resources, trebuie să-i plătească fostei sale soţii, Sue Ann, peste 995 de milioane de dolari în cadrul unuia dintre cele mai costisitoare procese de partaj din istoria americană, transmite marţi AFP.

Hamm (68 de ani) este unul din cei mai bogaţi oameni din Statele Unite, participaţia sa de 68% la Continental Resources reprezentând aproximativ 14 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes, care îl plasează pe locul al 33-lea pe lista celor mai bogaţi 400 de americani. Revista Time l-a inclus, în 2012, în Top 100 cele mai influente persoane din lume, notând că magnatul şi-a sporit averea datorită exploatării gazelor de şist.

Conform deciziei pronunţate de Howard Haralson, judecător la un tribunal din Oklahoma (sudul SUA), magnatul american trebuie să îi plătească fostei soţii, Sue Ann (58 de ani), 995.481.852 de dolari, din care a plătit deja 22 de milioane, urmând să achite alte 322.731.842 de milioane de dolari până la 31 decembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Decizia prevede, de asemenea, ca restul banilor să fie achitaţi sub forma unei ”pensii lunare de 7 milioane de dolari, începând din 20 ianuarie 2015, înainte datei de 20 a fiecărei luni”, până la suma totală de 650 de milioane. Harold Hamm poate face apel la această hotărâre, încheie AFP.