Un deţinut de la Penitenciarul Rahova a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă la Curtea de Apel București

Un deţinut de la Penitenciarul Rahova a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă la Curtea de Apel București

Procurorii DNA au trimis în judecată un deţinut de la Penitenciarul Rahova, acuzat de trafic de influenţă, după ce a cerut bani de la un coleg de celulă, promiţând în schimb că va interveni la judecători pentru eliberarea acestuia.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul lunii august 2014, în timp ce era încarcerat în Penitenciarul Rahova, Victor Aurel Şirgher a pretins de la un denunţător o sumă de bani al cărei cuantum nu a fost precizat iniţial, în schimbul obţinerii unei soluţii de eliberare a acestuia din starea de arest preventiv, prevalându-se de o presupusă influenţă pe care ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

După ce a fost eliberat din penitenciar, în ziua de 4 septembrie 2014, Victor Aurel Şirgher s-a prezentat la reşedinţa denunţătorului, unde i-a pretins soţiei acestuia suma de 50.000 de euro, în schimbul eliberării soţului ei, sumă de bani care urma să îi fie remisă la o dată ulterioară.

Astfel, în ziua de 2 octombrie 2014, Victor Aurel Şirgher s-a întâlnit cu soţia denunţătorului la o benzinărie din Bucureşti, unde a primit suma de 50.000 euro.

Cu această ocazie, el a întocmit un înscris denumit 'chitanţă', prin care a atestat o situaţie falsă, respectiv faptul că a primit, cu titlu de împrumut, suma de 50.000 euro de la soţia denunţătorului.

Victor Aurel Şirgher a fost prins în flagrant de procurori în timp ce primea banii de la soţia denunţătorului.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.