Un designer de interioare a vorbit despre cele mai frecvente greșeli pe care le facem în casele noastre. Fie că suntem sclavii ultimelor tendințe de interioare sau preferăm un stil mai atemporal trebuie respectate următoarele reguli:

1. Amplasarea mobilierului în colţuri pe pereţi

Darren Palmer spune că amplasarea mobilierului pe pereți este una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii şi-i îndemnat să reziste dorinței de a împinge mobilierul în colțuri și de a crea un nucleu în mijlocul camerelor lor folosind un covor, o lampă cu picior sau o piesă de artă.

2. Mese mici de cafea

Mesele de cafea minuscule la care nu puteți ajunge de pe canapea arată „sărăcăcios”, potrivit lui Darren. Dacă veți investi într-o masă de cafea trebuie să vă asiguraţi că umple în mod corespunzător spațiul pentru a evita să pară „zgârcit”. La urma urmei, doriți să fie ușor accesibilă din zona dvs. de relaxare. Pentru a remedia acest lucru, expertul a recomandat să vă așezați masa de cafea între 400 și 500 de milimetri distanță de canapea și să cumpărați una care să fie aproximativ jumătate din lungimea canapelei.

Alegerea greşită:

 Expertul îndeamnă oamenii să nu mai împingă canapelele pe pereți și să grupeze piese cheie în mijlocul camerei

3. Covoarele minuscule sunt inestetice

Un covor ar trebui să fie mai mare decât canapeaua din living. Darren susține că prea mulți oameni cumpăra covoare minuscule atunci când ar trebui să investească într-unul mai mare. Expertul susține că, în mod ideal, covoarele ar trebui să fie mai mari decât canapeaua și orice mese laterale care sunt în apropiere.

Alegerea corectă a covorului:

 Acesta este covorul potrivit pentru Darren, deoarece este mai mare decât canapeaua și zona înconjurătoare

4. Spațiu de locuit înfundat

Darren i-a îndemnat pe oameni să nu umple fiecare spațiu gol din casa lor susţinând că acest lucru poate ajunge să pară prea aglomerat. Evitați tentația de a afișa toate lucrurile frumoase în fiecare spațiu gol și, în schimb, grupați-vă obiectele preferate pe rafturi.

 Darren i-a îndemnat pe oameni să nu umple fiecare spațiu gol din casa lor

Designerul recomandă să așezați în fața unei piese de artă încadrată sau o oglindă o stivă de cărți, o lumânare, ceva cu viață ca o plantă sau flori pentru a avea impact plăcut pentru dumneavoastă dar şi pentru oaspeţi.

Combinaţia corectă între obiecte şi cărţi:

 Expertul a recomandat să se joace cu diferite înălțimi, texturi și plante de pe rafturile de carte

Sursa: The Sun