Poliția Română. Sursa foto: dreamstime.comDesignerul vestimentar Adrian Oianu a fost implicat într-un scandal cu administratorul Târgului de Agronomie din Constanța. Evenimentul a escaladat rapid și s-a ajuns la bătaie.
Ce spune Adrian Oianu
Designerul a spus că totul a pornit după ce administratorul, identificat ca fiind Dan Petre, a avut un comportament agresiv față de un șofer care descărca marfă în aleea târgului. El a intervenit, considerând că modul în care bărbatul trata persoana respectivă era inacceptabil.
„Omul ăsta descărca dintr-o mașină marfă. Și mașina era chiar la intrare în târg. Noi ne-am așezat să așteptam să termine de descărcat.

Adrian Oianu. Sursa foto Facebook
Între timp, după ce au terminat, a apărut acest individ care s-a dovedit a fi administratorul Târgului, Dan Petre, care a început să se răstească la bătrânul acesta, să-l împingă și să-i reproșeze că de ce a băgat mașina pe aleea Târgului (...) Eu, ca un simplu om, am zis: <>. Și i-am zis: <>”, a povestit Oianu.
Ar fi încercat să-l strângă de gât
Designerul a spus că situația a degenerat rapid și că administratorul l-a atacat și a încercat să-l strângă de gât. El a declarat că acesta a vrut să o bată și pe soția lui.
„În momentul ăla, m-a atacat pe la spate cu o furie de nedescris, luându-mă de gât să mă strângă efectiv (...) În momentul în care am văzut că mă atacă, am strigat la soția mea: Nina, filmează! În acel moment s-a repezit la nevastă-mea, a lovit-o peste mâini și a vrut să o prindă tot de gât și pe ea”, a continuat designerul.

Adrian Oianu și soția. Sursa foto Facebook
Ce spune administratorul
La rândul său, Dan Petre a oferit propria perspectivă asupra incidentului. El susține că întreaga altercație ar fi fost provocată de Adrian Oianu, pe care l-ar fi insultat în mod repetat. Administratorul a spus că l-a atins accidental cu umărul, iar acțiunea sa nu a fost intenționată, ci a fost o reacție la insulte.
„Când am trecut pe lângă el, l-am atins cu umărul, iar el s-a izbit în căsuța respectivă. Când m-am uitat în spate, soția lui era cu un telefon în mână și voia să mă filmeze (...) Intenționat l-am atins, pentru că mă înjura nonstop”, a declarat Dan Petre pentru SpyNews.
Incidentul a fost raportat autorităților, iar plângeri au fost depuse. Până în prezent, ambele părți au oferit declarații contradictorii, iar ancheta continuă pentru a stabili responsabilitățile și circumstanțele exacte ale altercației.