Un carambol cu 50 de maşini, pe o autostradă din Texas
- Ana Zid ărescu
- 5 ianuarie 2012, 19:02
Un grav accident rutier s-a produs în această dimineaţă pe o autostradă din sud-estul statului american Texas, provocând rănirea a zeci de persoane. Nicio persoană nu a murit, dar 50 de maşini au fost avariate. La locul incidentului au fost trimise cel puţin zece ambulanţe.
Autorităţile locale au precizat că accidentul s-a produs la ora locală 5.45, la aproape 100 de kilometri distanţă de Houston, din cauza vizibilităţii reduse pe autostradă, din cauza ceţii şi a fumului produs în urma unor incendii de vegetaţie din zonă, scrie FoxNews.
Cel puţin 40 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi de spitalizare. Victimele au suferit fracturi, julituri şi traumatisme uşoare, iar unul dintre cei implicaţi în accident a făcut o criză de inimă. Una dintre persoanele implicate în accident a precizat că au avut noroc şi au scăpat cu toţii doar cu răni uşoare.
"Bine totuşi că s-a întâmplat înainte ca autobuzele şcolare să înceapă să circule. Cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost implicaţi şi copii", a spus şeriful Rod Carroll.