Un agent al Serviciului Public Comunitar de Permise a fost prins în flagrant luând mită

Un agent al Serviciului Public Comunitar de Permise a fost prins în flagrant luând mită

Un angajat al Serviciului Public Comunitar de Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna, a fost prins în flagrant marţi în timp ce primea 200 de euro de la o persoană pentru promovarea probei practice pentru obţinerea permisului de conducere.

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Judeţean Anticorupţie Covasna, remis AGERPRES, flagrantul a fost organizat în urma unei sesizări făcute în urmă cu câteva luni de un cetăţean din municipiul Sfântu Gheorghe, care a reclamat că agentul şef de Poliţie i-ar fi pretins suma de 300 de euro în vederea promovării probei de traseu, respectiv a vederea obţinerii permisului de conducere.

Procurorul de caz a autorizat folosirea unui investigator sub acoperire, iar în cursul zilei de marţi, agentul de poliţie a fost prins în flagrant în timp ce primea de la acesta suma de 200 de euro.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Covasna a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, scrie Agerpres.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News