Convoiul cu ajutor umanitar românesc a ajuns joia trecută la Chișinău, dar a fost „oferit” conform regiei stabilite de gazde, sub un pod de la marginea orașului.

Ceremonia de predare a ajutorului umanitar românesc a avut loc chiar sub pod, în mijlocul străzii, iar în momentul în care premierul moldovean Ion Chicu s-a îndreptat spre tribuna improvizată în mijlocul drumului, pentru a mulțumi României, acesta a fost huiduit de oamenii adunați, care au strigat la unison: „Rușine! Rușine”.

Ajutorul României a fost în valoare de 3,5 milioane de euro și era destinat pentru combaterea COVID-19.

Criticile și injuriile românilor de pe ambele maluri ale Prutului la adresa lui Dodon, au umplut toate rețelele de socializare. Doar că mai toți au uitat să-l pomenească și pe cel care a întărit puterea lui Dodon la Chișinău, i-a votat guvernul, îi susține toate proiectele dar, care, în același timp pozează în „pro-european convins” și un prieten al României, având chiar și cetățenia română. Este vorba de președintele Partidului Democrat (PDM), fostul premier de tristă faimă, Pavel Filip.

El a intrat în politică la începutul anului 2016, fiind protejatul și omul de casă al cunoscutului oligarh Vladimir Plahotniuc. Fostul premier Filip s-a instalat în fotoliu în condițiile în care opoziția de la Chișinău a fost împiedicată să voteze, și a depus jurământul la mijlocul nopții, în timp ce zeci de mii de protestatari erau la un pas să ia cu asalt ușile parlamentului. De aici și i s-a tras porecla de „guvernul nocturn”.

Deși inițial nu a fost recunoscut de nimeni, nici pe plan intern, nici extern, abia într-un târziu, după ce a bătut la toate porțile încuiate și a jurat credință „ideii pro-europene”, a fost acceptat de București și Bruxelles.

În iunie 2019 a fost dat afară cu forța din fruntea guvernului, deoarece nu vroia să cedeze puterea și s-a comportat ca un adevărat dictator, a revenit în brațele lui Dodon.

În noiembrie 2019 Pavel Filip, în fruntea PDM, a votat pentru demiterea guvernului Maiei Sandu, poate cel mai pro-occidental executiv pe care l-a avut Republica Moldova în ultimii ani.

Motivul a fost un proiect de reformă a justiției propus de Maia Sandu care ar fi scos procuror general de sub influența lui Dodon. Altfel, a votat Guvernul Chicu, cel care a întreprins prima sa vizită la Moscova, o premieră în ultimul deceniu pentru Republica Moldova.

Acea vizită a fost un prim semnal că actuala putere de la Chișinău vrea prin orice chip să bage Republica Moldova înapoi în sfera de influență directă a Rusiei.

Mai mult, peste doar câteva luni, Filip anunța oficial semnarea unei alianțe cu socialiștii, alianță care a votat și controversatul acord de împrumut de 200 de milioane de euro de la ruși, dar care ascundea intenția de a băga pe spatele Chișinăului și o datorie de aproape 7 miliarde de dolari pe care o are regiunea separatistă Transnistria pentru neplata gazului rusesc consumat în ultimii peste 20 de ani.

Mai este de remarcat că Filip a făcut coaliția cu Dodon chiar după o vizită efectuată în țara noastră. Unde probabil le-a dat asigurări unor politicieni creduli de la București că rămâne același pro-european și pro-român convins.

Apropo, anume în timpul guvernării lui Filip, cunoscutul unionist George Simion a fost expulzat și declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit presei de la Chișinău, nici măcar regimul comunist al generalului Vladimir Voronin nu și-a permis așa ceva.

Tot mai multe voci de patrioți de la Chișinău consideră că este cazul ca Bucureștiul, după ce a oferit susținere politică și chiar financiară, să retragă cetățenia unor persoane gen Filip care, potrivit acestora, nu fac altceva să implice România în jocurile sale nu tocmai prietenești.