Ultimul sondaj despre alegerile prezidențiale. Toate scenariile indică același rezultat
- Andrei Pospai
- 21 ianuarie 2025, 09:29

Un recent sondaj de opinie îl dă drept câștigător al alegerilor prezidențiale pe Călin Gerogescu. Acesta ar câștiga detașat primul tur al scurtinului și ar deveni, la limită, președintele României după al doilea.
Un sondaj Avangarde, realizat în perioada 10 - 16 ianuarie 2025, îl creditează pe Călin Georgescu cu 38% din voturi în primul tur al prezidențialelor.
El este urmat de Crin Antonescu, susținut de 25% dintre români. Nicușor Dan s-ar afla pe poziția a treia, cu 17%, în timp ce George Simion și Elena Lasconi ar obține doar 6% din voturi. Diana Șoșoacă este pe ultimul loc, cu 5%.
Cine câștigă turul doi
Sondajul prezintă și rezultatele turului doi în diferite scenarii.
Dacă bătălia finală s-ar da între Călin Georgescu şi Crin Antonescu, primul ar obține 39%, în timp ce Antonescu ar aduna 38%.
În situaţia în care Călin Georgescu ar înfrunta-o Elena Lasconi, ar obţine 44%, iar Lasconi - 31%. Iar dacă finala va fi între Călin Georgescu şi Nicuşor Dan, Georgescu ar avea 43%, iar Nicuşor Dan - 32%.

calin georgescu / sursa foto: captura video
Încrederea în politicieni
Sondajul mai arată și faptul că românii au încredere în Călin Georgescu (51% dintre ei), în timp ce 46% au spus că nu au încredere.
Ilie Bolojan, liderul PNL, este a doua personalitate politică în care românii au încredere (44% rată de încredere), dar 50% dintre intervievaţi au spus contrariul.
Crin Antonescu și Nicușor Dan au o rată de încredere de 39%, iar George Simion de 38%.
Ce spune sondajul despre anularea primului tur
Un alt aspect important relevat de aondaj se referă şi la percepţia românilor cu privire la anularea primului tur al prezidenţialor. 42% dintre aceștia consideră că a fost o decizie bună, iar 48% că a fost una greşită.
Mai mult decât atât, 54% dintre români cred că alegerile au fost fraudate, în timp ce 34% nu cred acest lucru, iar 12% nu ştiu sau nu răspund.
Cu privire la influenţa Rusiei în procesul electoral al alegerilor prezidenţiale anulate din România, 46% dintre respondenţi consideră că aceasta a existat, iar 36% consideră că nu.