Ultimele informații despre starea fostului ministru. Accidentul auto s-a soldat cu doi morți

Ultimele informații despre starea fostului ministru. Accidentul auto s-a soldat cu doi morți

Fostul ministru al Economiei, Daniel Chițoiu, a ajuns din nou la spital, de această dată în București, pentru investigații mai amănunțite.

Noi informații despre accidentul dramatic în care a fost implicat Daniel Chițoiu, fostul ministru al Economiei și actualul secretar general al ALDE, în care au murit două persoane.

Accidentul a avut loc pe DN7, între Pitești și Râmnicu Vâlcea, pe raza localității Zamfirești. Șoferul autoturismului care a pătruns pe sensul opus a decedat la scurt timp. De asemenea, medicii spitalului de urgență Pitești au confirmat și decesul soției șoferului.

Daniel Chițoiu a fost transportat la Spitalul Floreasca pentru mai multe investigații, iar polițiștii încearcă să afle cine a fost de vină pentru producerea acestui accident. Potrivit unor surse, Daniel Chițoiu ar avea trei coaste rupte.

Imediat după accident, starea de sănătate a lui Daniel Ghițoiu era una bună. Cu toate acestea, fostul ministru a fost dus la un spital din Pitești pentru un control medical.

Situația stării de sănătate a lui Ghițoiu s-a complicat între timp motiv pentru care medicii din Pitești au decis să îl trimită pentru investigații medicale mai ample la București.

Urmează fostul ministru să fie supus unui computer tomograf și unei radiografii.

Cel mai probabil, Daniel Cițoiu va rămâne înternat la spitalul Floreasca câteva zile.