Ultima oră despre Dacia Bigster. Decizia neașteptată a Renault

Ultima oră despre Dacia Bigster. Decizia neașteptată a RenaultSursa foto: Instagram

Dacia Bigster nu va ajunge pe piețele internaționale sub semnătura Renault. Anunțul vine din partea unor reprezentanți ai companiei. La Paris, aceștia au vorbit despre planurile privind vânzările din următoarea perioadă, noul SUV fiind exclus de pe listă.

Dacia Bigster nu va fi vândută sub semnătura Renault

Dacia a prezentat în premieră  SUV-ul Bigster la Paris. Noul model nu va fi comercializat sub brandul Renault.

„Dacia Bigster nu va fi vândută sub brandul Renault!”, a afirmat Bruno Vanel, vicepreședinte al companiei Renault Group.

Conform acestuia, Duster va fi ajunge pe multe piețe internaționale sub semnătura Renault. În schimb, strategia nu va fi aplicată și în cazul SUV-ului Bigster.

Bigster

Sursa foto: Instagram/ Dacia România

Scos din planurile companiei

De altfel, ideea este susținută și de Ivan Segal, directorul de vânzări al companiei.

„Nu există niciun plan pentru Bigster la marca Renault. Avem mai multe modele ce vor fi lansate pe piețele internaționale, dar Bigster nu se află printre ele”, a precizat acesta.

Reprezentanții brandului cunoscut la nivel internațional nu și-au motivat hotărârea. Conform analiștilor, Renault ar fi trebuit să stabilească un preț mai mare decât cel anunțat de Dacia, fapt care ar face neviabilă comercializarea acestuia.

Modelele anterioare Dacia au fost vândute pe majoritatea piețelor internaționale de Renault, arată Profit.

Bigster nu va fi vândut de Renault

Conform planurilor companiei, noul Duster va fi vândut în Turcia, Australia și în America de Sud. Acesta va ajunge pe aceste piețe cu logo-ul Renault, urmând ca prețurile să fie mult mai mari decât cele stabilite pentru Europa.

De altfel, Sandero se află în topul celor mai vândute autoturisme și a trecut prin procesul de rebranding.

Bigster a fost prezentat la Salonul auto de la Paris și a putut fi văzut la standul Dacia. Noul model a fost dezvoltat din SUV-ul Duster, noua variantă având o serie de dotări în plus.