Ultimă oră: Accident în București! Mai multe mașini au fost implicate. Două persoane au ajuns la spital
- Sabina Popescu
- 16 noiembrie 2021, 08:24
Un accident ce a implicat patru autoturisme a avut loc luni seară, 15 noiembrie, în municipiul București. În jurul orei 21.05, autoritățile de la Brigada Rutieră au fost sesizate cu privire la evenimentul care s-a produs la intersecția dintre Calea Dorobanţi şi Strada Teheran. Din nefericire, accidentul a fost soldat cu rănirea mai multor persoane.
Două mașini aflate în mișcare și alte două staționate au fost implicat într-un accident ce s-a produs luni seară la intersecția dintre Calea Dorobanți și Strada Teheran din București. Din nefericire, în urma impactul înregistrat, două persoane au fost transportate la unități sanitare pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Accident în București, la intersecția dintre Dorobanți și Teheran
Șoferul uneia dintre mașini, în vârstă de 22 de ani, se deplasa dinspre Piața Dorobanți către Piaţa Charles de Gaulle pe Calea Dorobanți. Ajuns la intersecția dintre strada din urmă și strada Teheran, tânărul a intrat în coliziune cu un alt autoturism, la volanul căruia se afla o persoană de sex feminin în vârstă de 34 de ani. Aceasta se deplasa pe sensul opus de circulație.
În urma impactului, mașina condusă de tânăr a pătruns pe trotuar, unde a lovit un stâlp și alte două autoturisme parcate în regiune, potrivit informațiilor transmise de Brigada Rutieră.
Două persoane au fost transportate la spital
Din nefericire, evenimentul rutier a fost soldat și cu vătămarea a două persoane care au fost transportate în cele din urmă la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Potrivit Brigăzii Rutiere, ambii șoferi ai celor două mașini aflate în circulație au fost testați cu aparatul alcooltest pentru a fi identificată cantitatea de alcool din sânge. Rezultatele au fost zero. Agenții de poliție efectuează cercetări cu privire la circumstanțele exacte în care a avut loc evenimentul.