Ultima idee trăznită a Prințului Philip. S-a materializat la înmormântare

Ultima idee trăznită a Prințului Philip. S-a materializat la înmormântare

Consortul reginei Elisabeta, care a fost înmormântat pe 17 în cadrul unei ceremonii regale pe domeniul castelului Windsor, era recunoscut pentru ideile sale trăznite. Astfel, s-a aflat că prințul Philip și-a plătit singur un paparazzi pentru înmormântare.

Prințul Philip și-a plătit singur un paparazzi pentru funerarii. Arthur Edwards, care a fotografiat familia regală de mai bine de 40 de ani, și-a amintit de uimitoarea priveliște care l-a lăsat să surprindă „durerea familiei de aproape” la înmormântarea de sâmbătă. Funerariile au început sâmbătă la ora 16:00, ora României. În timpul procesiunii funerare, dar și pe durata slujbei, prinții William și Harry nu au stat unul lângă celălalt.

Familia regală a dorit astfel să evite orice fel de tensiune care să umbrească ceremonia. Copiii, dar și nepoții ducelui de Edinburgh, au mers în spatele sicriului până la capela St. George. La finalul cortegiului s-a aflat regina într-un Bentley, însoțită de una dintre doamnele sale de companie. Toate aceste scene, dar și momentul de reculegere național, au fost surprinse de către Arthur Edwards, în vârstă de 80 de ani.

Prințul Philip și-a plătit paparazzi la înmormântare. A stat ascuns într-un stâlp fals

În cercul roșu, se poate observa stâlpul fals în care a stat ascuns fotograful. Edwards a avut instrucțiuni clare  să se ascundă în interiorul unui stâlp fals al bisericii pentru a obține fotografii de aproape ale înmormântării prințului Philip. „Ducele, care a planificat fiecare moment al înmormântării sale, m-a angajat ca fotograf să mă ascund în interiorul unui stâlp fals în vârful scărilor care duc la Capela St. George”, a scris fotograful.

Ne puteți urmări și pe Google News

Citiți integral articolul scris de Eliza Gavrilescu, în Rețete și vedete.