Se pare că incidentului din Marea Neagră, în urma căruia Rusia a sechestrat trei nave militare ucrainene împreună cu echipajele lor, nu contează prea mult pentru liderii UE.

Miniştrii europeni de externe, reuniţi la Bruxelles, au anunţat însă că vor oferi mai multă asistenţă Ucrainei, potrivit Reuters, preluată de Agerpres. Potrivit şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini, ei au discutat cu ministrul ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, '„ultimele evoluţii din Marea Azov, dar şi, în principal, sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina, pentru poporul ucrainean, pentru integritatea teritorială a ţării'”. 

Pe lista de sancţiuni a UE au fost acum adăugaţi nouă reprezentanţi locali din provinciile ucrainene separatiste pro-ruse Doneţk şi Lugansk, pentru rolul lor în scrutinul organizat acolo luna trecută de separatiştii pro-ruşi. Persoanele incluse pe această listă, al căror număr a ajuns astfel la 164, plus alte 44 de entităţi, au interdicţie de viză în statele UE şi le sunt îngheţate eventualele active deţinute în aceste state. 

„Prin acţiunile lor, ei au subminat şi mai mult integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei”, afirmă blocul comunitar, care „consideră aceste „alegeri” drept ilegale şi ilegitime, şi nu le recunoaşte”. 

Printre cei adăugaţi de UE pe respectiva listă se numără Leonid Pasecinik, numit în noiembrie lider al rebelilor din Lugansk. „Omologul” său din Doneţk, Denis Puşilin, se află pe aceeaşi listă din 2014, fiind şi unul dintre liderii rebeliunii pro-ruse. 

Kievul a cerut Uniunii Europene să instituie noi sancţiuni împotriva Rusiei în urma incidentului din Marea Neagră. Însă divizatul bloc comunitar nu va acţiona în curând, sau probabil chiar deloc, notează Reuters. 

Totuşi, cei 28 de şefi de stat sau de guvern ai ţărilor UE, care se reunesc joi şi vineri la Consiliul European la Bruxelles, ar urma să decidă prelungirea sancţiunilor deja impuse Rusiei în sectoarele bancar, al apărării şi energiei, sancţiuni instituite după anexarea Crimeei şi reînnoite la fiecare şase luni.

 

Te-ar putea interesa și: