O analiză superficială a ultimelor mișcări ale establishmentul european ne arată ce se ascunde cu adevărat în spatele propagandei „umaniste”.
În dorința lor de a transforma Uniunea Europeană în Statele Unite ale Europei (dorință recunoscută, de altfel, de mulți dintre conducătorii de astăzi ai Europei), clasa politico-financiară se inspiră din experiența a două imperii de tristă amintire- Uniunea Sovietică și Monarhia Austro-Ungară. Ambele au fost slăbite de cauza luptei de eliberare a națiunilor pe care le înrobiseră. Ca să evite un astfel de deznodământ nefericit (situații de genul Brexit, de pildă) elitele s-au inspirat din Bertold Brecht:
„Înțeleg că guvernul crede că poporul a trădat încrederea regimului, care trebuie, astfel, să facă eforturi pentru a-și redobândi autoritatea. În acest caz, nu ar fi mai simplu pentru guvern să-și dizolve poporul și să-și aleagă un altul?”, scria dramaturgul și poetul german. Să nu credeți că este o glumă macabră. „Schimbarea poporului” este un obiectiv politic asumat de grupurile de extremă stânga. În anii 80, Daniel Cohn-Bendit, unul dintre liderii mișcărilor studențești din 68, ajuns mai târziu lider ecologist, declara fără nicio ezitare: “Noi, Verzii, trebuie să luptăm pentru ca un număr maxim de străini să se instaleze în Germania. Când vor fi în Germania, trebuie să luptăm pentru ca ei să obțină dreptul de vot. Când acest obiectiv va fi atins, vom avea un număr suficient de alegători pentru a schimba această țară”. În zilele noastre, astfel de viziuni năucitoare au ajuns politici mainstream. În Italia, alianța guvernamentală vrea adoptarea „jus soli” (dreptul Pământului), care ar acorda automat cetățenia italiană oricărui copil născut în Peninsulă. Alte voci, cer acordarea cetățeniei pentru cei care au făcut școala în Italia, un așa-zis drept cultural. Nu e un caz izolat. Conform breitbart.com, în Marea Britanie, liderul laburist Jeremy Corbyn vrea să ofere drept la vot, asistență medicală gratuită și ajutoare sociale pentru practic toți imigranții.
Interesant este că, simultan, conducerea bicefală franco-germană a UE dă semnale opuse. În ciuda sprijinului constant acordat adversarilor lui Salvini și a folosirii ONG-urilor germane pentru a aduce imigranți în Italia, Berlinul pare decis să ia măsuri împotriva celor care încearcă să se stabilească în Germania. Potrivit Deutsche Welle, ministrul federal de Interne, Horst Seehofer, a anunțat creșterea controalelor la frontierele germane pentru a-i descuraja pe imigranți să se deplaseze între statele membre ale UE. O poziție similară, mai restrictivă față de imigrație, pare să adopte și președintele francez Emmanuel Macron. În Franța, de la începutul acestei săptămâni se desfășoară o dezbatere parlamentară asupra imigrației. Mai mult, onform site-ului de dreapta bvoltaire.fr, într-un interviu acordat în timpul summitului ONU de la New York, șeful statului francez a declarat: „Franța nu poate primi pe toată lumea, dacă vrea să primească bine. (...) Trebuie să depășim anumite politici în care ne-am închis”. Macron nu s-a sfiit să vorbească, în acest sens, despre un „eșec al deportărilor la frontieră” care ar fi cauzat de „procedurile care durează prea mult”.
Oricât de opuse ar fi aceste semnale, nu e vorba de nicio fisură în rândul pro-europenilor. Din câte se pare, Franța și Germania și-au atins obiectivele interne în ceea ce privește imigrația, acum scopul pare a fi acela de a forța celelalte țări europene să atingă același procent. De ce? O posibilă exokicație ar fi că pe prezența unui număr cât mai mare de imigranți din diverse țări se bazează ridicarea noului Imperiu European. E, imigranții, par a fi chezășia că acest nou Reich nu va avea soarta Monarhiei Austro Ungare sau a URSS. Fără nicio legătură cu vechile națiuni europene, conștinți că o mare parte dintre autohtoni i-ar vrea trimiși acasă, imigranții vor apăra Imperiul care s-a arătat atât de generos cu ei.
Recomandările noastre
