Udrea, gata să-i învingă pe Ponta și Iohannis

Udrea, gata să-i învingă pe Ponta și Iohannis

Elena Udrea a intrat în cursa pentru Cotroceni. Ea a fost votată prezidențiabil al PMP.

Așa cum era previzibil, la capătul unei ședințe desfășurate cu ușile închise care a durat mai puțin de două ore, Elena Udrea a fost desemnată prezidențiabil al PMP, cu o largă majoritate, în condițiile în care a fost înregistrat doar un singur vot împotrivă, cel al lui Cristian Preda. „Avem toate argumentele să ne propunem să dăm și viitorul președinte al României”, le-a spus Udrea celor prezenți, flancată de secretarul general al PMP, Cristian Petrescu și șeful campaniei prezidențiale, desemnat ieri, Eugen Tomac, fostul președinte al PMP.

Elena Udrea a precizat, că de miercuri, va începe strângerea de semnături pentru alegerile prezidențiale. În plus, președintele PMP a afirmat că va discuta mâine cu președintele Traian Băsescu pentru a o susține în cursa pentru Cotroceni. „Vom vorbi cu președintele și îi voi cere să mă susțină în cea mai grea competiție pe care o poate avea un om politic”, a declarat Udrea.

La scurt timp după votul colegilor de partid, Elena Udrea a lansat un atac la adresa principalilor săi competitori din cursa pentru Cotroceni: Victor Ponta și Klaus Iohannis. În opinia candidatului PMP la prezidențiale, România are nevoie de un preşedinte care să nu fie nici Klaus Iohannis, nici Victor Ponta. „Adică un preşedinte care să nu fie propus, născut din înțelegerile cu Dan Voiculescu. Atât Victor Ponta, cât și Klaus Iohannis sunt doi politicieni care au avut girul lui Dan Voiculescu”, a mai spus Udrea.

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, liderul PMP i-a provocat pe principalii săi contracandidați la o dezbatere publică. „ Îi provoc pe Victor Ponta și Klaus Iohannis la o dezbatere despre ce am făcut fiecare pentru această țară”, a spus Elena Udrea.

Boc o susține pe Udrea

Fostul premier Emil Boc a anunțat că o va susține pe Elena Udrea la alegerile prezidențiale, pentru că aceasta este „un adversar redutabil, bătăios şi dur la adresa PSD şi a lui Victor Ponta”.

„O voi susține pe Elena Udrea la alegerile prezidențiale. (...) Elena Udrea a fost unul dintre cei mai performanți miniștri pe care i-am avut în Guvern și care a demonstrat eficiență și pragmatism”, a argumentat primarul Clujului, membru al PDL.

Cristian Preda, singur împotriva tuturor

Europarlamentarul PMP Cristian Preda a fost singurul membru al conducerii partidului care a votat împotriva desemnării Elenei Udrea drept prezidențiabil PMP. Acesta a propus demiterea Elenei Udrea din funcţia de preşedinte al partidului, considerând că, prin acţiunea acesteia, candidatul PMP la prezidenţiale, Cristian Diaconescu, „a dispărut din scenă”, dar propunerea sa a întrunit doar un vot. „Eu am fost singurul care a considerat că trebuie să fie demisă, ceilalți au considerat că, dimpotrivă, trebuie să-i pună o coroniță și să o pună și prezidențiabil, iarăși am fost împotriva acestei candidaturi”, a explicat Cristian Preda.

Nici propunerea acestuia ca Eugen Tomac să își asume postura de prezidențiabil al PMP nu a fost agreată de colegii săi de partid, potrivit unor surse din PMP, participante la ședința desfășurată cu ușile închise.