UDMR exclude un Guvern cu AUR. Variantele pentru noul Executiv
- Maria Dima
- 11 septembrie 2026, 17:59
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a declarat vineri că variantele pe care le consideră viabile pentru formarea unui nou Guvern sunt un Executiv PNL-UDMR-USR votat de PSD sau un Guvern minoritar PSD, în ambele situații fără să fie necesare voturile AUR, S.O.S. România și ale parlamentarilor proveniți din aceste formațiuni.
Întrebat cum comentează propunerea premierului interimar, Ilie Bolojan, privind formarea unui Guvern de armistițiu cu un premier și miniștri tehnocrați, Csoma Botond a declarat că o asemenea soluție nu i se pare viabilă în acest moment.
„Nu știu dacă e o soluție viabilă în acest moment. Sigur, cred că domnul Bolojan a declarat acest lucru pentru că au acea rezoluție în PNL că nu vor vota un Guvern din care fac parte miniștri PSD. Sigur, e o «linie roșie» care contribuie la faptul că nu putem forma o majoritate în Parlamentul României. Mie nu mi se pare o idee sustenabilă sau fezabilă, în acest moment, de a avea un Guvern eminamente tehnocrat, format din tehnocrați, cu premieri tehnocrați și cu miniștrii tehnocrați”, a argumentat liderul deputaților UDMR.
De ce respinge UDMR varianta unui Guvern tehnocrat
Potrivit lui Csoma Botond, un astfel de Executiv ar avea dificultăți în obținerea unei majorități parlamentare pentru proiectele importante.
„Ar fi foarte greu pentru un asemenea Guvern ca pe anumite subiecte să strângă majoritatea în Parlamentul României”, a spus acesta.
În opinia sa, în condițiile fragmentării scenei politice și ale conflictelor dintre partide, un Guvern politic, chiar și unul minoritar, ar avea mai multe șanse să ajungă la un consens în Parlament asupra unor teme importante pentru dezvoltarea României.
„Cu toată această fărâmițare, cu toate conflictele care există pe scena politică, cred că pentru un Guvern politic, fie el și minoritar, ar fi mai ușor să ajungă la un consens pe anumite subiecte importante din punctul de vedere al dezvoltării României”, a explicat Csoma Botond.
UDMR nu acceptă un Guvern din care face parte AUR
Liderul deputaților UDMR a reafirmat că formațiunea nu va vota un Guvern din care să facă parte AUR, S.O.S. România sau parlamentari proveniți din aceste partide.
„Nu putem să ne asociem politic noi, cei de la UDMR, cu partidele extremiste antimaghiare. Și atunci, eu nu înțeleg toate aceste teorii și teorii ale conspirației și foarte multe abordări care apar în spațiul public, care spun că noi avem ceva probleme cu Luca Niculescu. Nu avem nicio problemă nici cu Luca Nicolescu, nici cu un alt premier”, a declarat Csoma Botond.
El a explicat că problema UDMR este reprezentată de liniile roșii stabilite de PNL, PSD și USR, care, în opinia sa, limitează posibilitățile de formare a unei majorități parlamentare.
„Avem o problemă că există următoarea situație: PNL-ul și PSD-ul și USR-ul au aceste linii roșii și în acest moment, din cauza acestor linii roșii, s-ar putea forma o majoritate în Parlamentul României numai dacă noi am vota împreună cu AUR și cu S.O.S. și cu alți traseiști din aceste partide. Nu putem face acest lucru și de asta spun că este un blocaj total”, a punctat liderul deputaților UDMR.
Cele două variante pe care le vede viabile
Csoma Botond a respins ideea că UDMR ar fi responsabilă pentru apropierea PSD de AUR și a prezentat din nou cele două variante pe care le consideră cele mai viabile pentru ieșirea din blocajul politic.
„Nu suntem noi de vină pentru că Partidul Social Democrat s-a dus către AUR. Este un blocaj total în politica românească. Noi am încercat să formulăm soluții raționale pentru deblocarea situației. Nu cred că putem fi ținuți noi răspunzători pentru această situație. (...) Cea mai viabilă (variantă - n.r.) - ori PSD-ul votează un Guvern PNL-UDMR-USR, ori votăm noi un Guvern minoritar PSD. Aceste două variante sunt și în aceste variante nu avem nevoie de voturile extremiștilor”, a afirmat Csoma Botond.
Prima variantă presupune, astfel, un Guvern format din PNL, UDMR și USR, care să primească voturile PSD în Parlament. A doua ar fi un Guvern minoritar PSD, susținut parlamentar fără voturile partidelor pe care UDMR le consideră extremiste.
Csoma Botond nu exclude alegerile anticipate
Liderul deputaților UDMR a declarat că nici alegerile anticipate nu sunt excluse, însă consideră că acestea nu ar rezolva problema de fond a fragmentării politice.
„E foarte greu de zis în acest moment către ce situație ne îndreptăm. Dacă nu vom ajunge sau nu se ajunge la un acord, nu exclud nici alegeri, să avem alegeri în trei sau patru luni. Nici alegerile anticipate nu rezolvă problema de fond, pentru că vom avea un AUR consolidat de la 40% și în zona partidelor centriste tot o fragmentare va exista, deci tot va trebui să formăm o coaliție. Deci situația nu se va modifica în mod substanțial”, a spus Csoma Botond.
El a amintit că Guvernul a fost demis pe 5 mai și a apreciat că nu poate rămâne la nesfârșit în această situație.
„Guvernul a fost demis pe 5 mai, nu poți să te duci până la nesfârșit cu un asemenea Guvern demis. Poate că după alegerile anticipate, poate că unii vor renunța la liniile roșii destul de absurde care există acum în zona centristă și atunci se va forma o coaliție. Nu știu, nu ar fi de dorit să avem alegeri anticipate, subliniez”, a transmis liderul deputaților UDMR.