Evenimentul Zilei > Actualitate > Ucraina-Rusia: SUA: „La Zaporijjia există riscul unui dezastru nuclear”; Moscova: „Pregătiți să contribuim la vizita AIEA”
Ucraina-Rusia: SUA: „La Zaporijjia există riscul unui dezastru nuclear”; Moscova: „Pregătiți să contribuim la vizita AIEA”

Ucraina-Rusia: SUA: „La Zaporijjia există riscul unui dezastru nuclear”; Moscova: „Pregătiți să contribuim la vizita AIEA”

„Actele criminale ale Ucrainei împotriva centralei nucleare Zaporijjia împing lumea în pragul unui dezastru nuclear comparabil cu Cernobîl", a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, în cadrul ședinței Consiliului de Securitate. "I-am avertizat în mod repetat pe colegii noștri occidentali că, dacă nu reușesc să aducă Guvernul de la Kiev la rațiune, acesta va recurge la acte mai odioase și fără sens, care vor avea repercursiuni mult dincolo de granițele Ucrainei. Din păcate, este exact ceea ce se întâmplă acum”, a adăugat. 

Atentatele care au lovit centrala nucleară ucraineană din Zaporijjia „nu prezintă riscuri imediate pentru siguranța nucleară”, a afirmat secretarul general al AIEA, Rafael Grossi, în discursul său prin videoconferință la Consiliul de Securitate al ONU dedicat acestei crize, pe baza analizelor efectuate de experții săi. „Orice activitate militară care pune în pericol siguranța nucleară trebuie să înceteze imediat, altfel ar putea duce la consecințe foarte grave”, a adăugat Grossi. 

Reprezentantul permanent al Chinei la Națiunile Unite, Zhang Jun, și-a exprimat „profundă îngrijorare” cu privire la activitățile de război care implică centrala nucleară ucraineană din Zaporijjia, afirmând că există riscul unui accident nuclear mai grav decât cel care a avut loc la Fukushima. În timpul ședinței Consiliului de Securitate al ONU, Zhang a cerut ca AIEA să aibă permisiunea „cât mai curând posibil” să inspecteze instalația „prin înlăturarea obstacolelor existente” ale misiunii. Diplomatul chinez a avertizat că un incident, care să implice cea mai mare centrală electrică din Europa, ar fi o „catastrofă”, care „ar avea consecințe mai devastatoare decât la ukushima”, și a promis că Beijingul „va juca întotdeauna un rol constructiv”. 

„Ceea ce se întâmplă în jurul centralei nucleare de la Zaporijjia este una dintre cele mai mari crime ale Rusiei”

Rusia a depășit din nou limita în istoria mondială a terorismului”, a afirmat președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în ultimul său mesaj către națiune. „Ceea ce se întâmplă în jurul centralei nucleare de la Zaporijjia este una dintre cele mai mari crime ale Rusiei”, a adăugat președintele ucrainean, subliniind că „nimeni nu a folosit vreodată o centrală nucleară pentru a amenința întreaga lume într-un mod atât de nerușinat și pentru a pune anumite condiții”. Zelenski a explicat, apoi, că forțele de la Kiev au înregistrat sosirea mai multor grenade rusești în imediata apropiere a fabricii. Președintele ucrainean și-a încheiat mesajul, reiterând că securitatea nucleară a Europei poate fi restabilită, numai dacă Rusia se retrage de la Zaporijjia: „Este un interes global, nu numai o necesitate a Ucrainei”. 

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a invitat comunitatea internațională să „reacționeze imediat”, pentru a-i expulza pe „ocupanții„ ruși din centrala nucleară de la Zaporijjia. 

„Responsabilitatea pentru consecințele potențial tragice ale atacurilor asupra centralei nucleare de la Zaporijjia din Ucraina va reveni președintelui american Joe Biden și președintelui ucrainean Volodimir Zelenski”, a afirmat pe Telegram, purtătorul de cuvânt al Dumei, Viacheslav Volodin. „Acțiunile Washingtonului și ale regimului de la Kiev riscă o catastrofă nucleară”, a scris președintele Camerei Inferioare a Parlamentului rus. 

Rusia este pregătită să contribuie la organizarea unei vizite a experților de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară de la Zaporijjia, a anunțat, joi, pe Telegram reprezentantul permanent al Rusiei la organizațiile internaționale de la Viena, Mihail Ulianov, notează corriere.it. 

(Traducerea Rador)