UCRAINA. Rebelii s-au plictisit de ARMISTIȚIU și vor să lupte în SIRIA
- Simona Stupar
- 9 octombrie 2015, 15:37
Pe măsură ce luptele au încetat în estul Ucrainei, rebelii proruşi îşi analizează opţiunile: să aştepte reluarea conflictului, să se întoarcă la viaţa civilă sau chiar să se îndrepte spre războiul din Siria.
"Nu se mai desfăşoară lupte şi unii oameni sunt plictisiţi", a declarat pentru AFP un luptător rebel care îşi spune Turok."Oamenii pe care îi ştiu m-au încurajat să merg în Siria, este cald acolo", a adăugat el, potrivit AFP; citată de Mediafax.
Cele peste 18 luni de lupte desfăşurate între forţele guvernamentale din Ucraina şi insurgenţii proruşi - despre care Vestul şi autorităţile de la Kiev susţin că sunt susţinuţi de Rusia - s-au oprit brusc de când cele două părţi au convenit asupra unui nou armistiţiu la începutul lunii septembrie.
De atunci, Moscova a lansat raiduri aeriene în războiul din Siria la cererea preşedintelui aliat Bashar al-Assad, operaţiuni despre care Rusia insistă că atacă militanţii SI.
În prezent, unii rebeli din Ucraina - dintre care mulţi sunt originari din Rusia şi sunt descrişi de Kremlin drept voluntari - spun că se gândesc să meargă pe frontul din Siria.
Turok a afirmat că mulţi luptători au părăsit estul Ucrainei pentru a susţine Moscova în intervenţiile sale în Siria, intervenţii despre care Vestul spune că ar putea susţine regimul Assad. Un comandant rebel poreclit Motorola - un nativ rus care a declarat pentru o publicaţie locală în luna aprilie că a ucis 15 militari ucrainieni capturaţi - se numără printre cei care s-au orientat către luptele din Siria, a spus Turok.
"Toată lumea ştie că Motorola a plecat în Siria pentru că este urmărit în DNR (autoproclamata Republică Populară Doneţk) pentru jefuirea şi distrugerea a 90% din aeroport", a spus Turok, referindu-se la luptele între forţele ucrainene şi rebelii proruşi, care au distrus aeroportul nou-construit de la Doneţk.
Afirmaţiile lui Turok au fost respinse de presa locală, potrivit căreia rebelul se află încă în bastionul de la Doneţk.
Relatări potrivit cărora rebelii proruşi au plecat în Siria nu au fost confirmate de autorităţile separatiste auto-proclamate, şi nici nu au putut fi verificate de surse independente. Rusia a exclus trimiterea de trupe terestre proprii pentru a lupta alături de forţele lui Assad şi se limitează, pentru moment, la atacuri aeriene.
Preşedintele Comisiei de Apărare din Duma rusă, Vladimir Komoedov, a declarat însă, luni, că este sigur că voluntari proruşi din estul Ucrainei ar ajunge eventual să lupte alături de forţele lui Assad.
Deşi unii comandanţi au părăsit rândurile separatiştilor proruşi, nu este de aşteptat ca majoritatea acestora din urmă să îşi facă bagajele, a spus Turok. "Oamenii de aici se întorc la viaţa civilă, îşi găsesc un loc de muncă în oraş. Cred că această linişte este temporară şi că este încă nevoie să luptăm aici. Cât timp DNR nu controlează întreaga regiune Doneţk, războiul va continua", a spus el.