UCRAINA își va delimita unilateral granița cu RUSIA
- Simona Mătieș
- 17 iunie 2014, 16:10
Ucraina a decis să-şi delimiteze graniţa cu Rusia în mod unilateral, a anunţat secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare, Andrei Parubii, citat de publicaţia ucraineană Ukrainska Pravda.
Ameninţările la adresa securităţii naţionale obligă Ucraina să-şi delimiteze frontiera, a declarat Parubii într-un interviu pentru postul de televiziune ICTV, indicând că frontiera va fi demarcată pe întreaga sa lungime.
Demarcarea graniţei într-un termen cât mai scurt a fost cerută de preşedintele Petro Poroşenko, pentru a securiza frontiera estică.
Finanţarea structurilor tehnologice de-a lungul frontierei va fi asigurată din bugetul de stat.
Aleksei Puşkov, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat, a declarat că partea rusă nu intenţionează să recunoască demarcarea unilaterală a frontierei de către Ucraina, avertizând că astfel de acţiuni ar putea duce la dispute frontaliere permanente.
„Se poate presupune că partea rusă nu va recunoaşte demarcarea unilaterală a graniţei cel puţin din simplul motiv că această modalitate contravine normelor internaţionale în domeniu”, a afirmat Puşkov, subliniind că o delimitare unilaterală nu există.
„În caz că autorităţile de la Kiev nu ştiu - pentru delimitarea graniţei e nevoie de crearea unei Comisii mixte, iar cele două părţi implicate acţionează împreună şi aceasta face obiectul unui acord separat între state”, a argumentat el.
Ministrul ucrainean al Apărării, Mihailo Koval, a exprimat duminică intenţia Ucrainei de a închide graniţa cu Rusia în cursul acestei săptămâni.
Kievul acuză Moscova că permite infiltrarea de echipamente militare şi mercenari în estul Ucrainei, unde insurgenţi proruşi înarmaţi controlează localităţi întregi şi clădiri oficiale. Aceste acuzaţii sunt susţinute de către Occident. Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, i-a cerut Rusiei să „oprească fluxul” de arme către rebeli.
Acord din 2010
Un acord de demarcare a frontierei între Ucraina şi Rusia a fost semnat la 17 mai 2010, la Kiev, şi a intrat în vigoare la 29 iulie acelaşi an.
Ministerul ucrainean de Externe a declarat, ulterior, că părţile vor începe „activităţile în teren” pentru demarcarea frontierei în 2012, dar multe sectoare au rămas nedelimitate.
Guvernatorul ucrainean Igor Kolomoiski a prezentat preşedinţiei de la Kiev proiectul construcţiei unui zid cu o lungime de 2.000 km, cu sârmă ghimpată, la frontiera cu Rusia, „pentru a preveni orice incursiune din partea statului care duce o politică agresivă faţă de Ucraina”, după cum relatase AFP, citată de Agerpres.