UCIGAŞII de la distanţă. Cum arată şi ce fac LUNETIŞTII ruşi pe acoperişurile Kremlinului | GALERIE FOTO

UCIGAŞII de la distanţă. Cum arată şi ce fac LUNETIŞTII ruşi pe acoperişurile Kremlinului | GALERIE FOTO

La data de 9 mai, în timpul parade de Ziua Victoriei, foarte multe persoane extrem de importante s-au aflat în centrul Moscovei. Printre ei s-au aflat liderii unor state, precum şi însuşi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

  Ce a găsit un AMERICAN în URSS, în 1963. Imaginile care ameţeau Occidentul | GALERIE FOTO

 

Lunetiştii de elită din armata rusă au avut, astfel, o misiune de importanţă maximă, aceea de a oferi protecţie şi de a-i face pe liderii lumii să se simtă în siguranţă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Spectatorii atenţi au putut observa foarte mulţi lunetişti cocoţaţi pe acoperişuri, care puteau supraveghea totul de la înălţime.

Aflaţi, din GALERIA FOTO de mai sus, cum arată şi ce fac lunetiştii ruşi pe acoperişurile Kremlinului.

  Al Doilea Război Mondial, în FOTOGRAFII RARE. Cum au fost surprinse ATROCITĂŢILE în 1939-1945 | GALERIE FOTO