TRAGEDIA lovește din NOU ITALIA. 8 turiști aflați în vacanță au avut parte de un SFÂRȘIT CUTREMURĂTOR
- Iulia Moise
- 20 august 2018, 22:25
Luni, Protecția civilă italiană a anunțat că opt excursionişti şi-au pierdut viaţa în urma unei creşteri bruşte de nivel a râului Raganello, în parcul naţional Pollino din Calabria.
Sursa citată a declarat: „Avem oficial opt morţi, dar nu putem exclude faptul că acest bilanţ ar putea să crească”, a precizat pentru AFP serviciul de presă al protecţiei civile. „Potrivit informaţiilor noastre, în jur de 30 de persoane erau prezente la faţa locului", a adăugat sursa citată, scrie Agerpres.
Sursele din cadrul preşedinţiei guvernului italian, citate de media, au confirmat că a fost vorba despre 8 persoane decedate, dar şi despre cinci răniţi şi 11 persoane salvate. Potrivit media, persoanele decedate făceau parte dintr-un grup de circa 15 excursionişti care au fost surprinşi de vremea nefavorabilă.
La locul tragicului incident au fost aduse proiectoare puternice pentru a continua cercetările şi pe timp de noapte. Din cauza numeroaselor dificultăți, defileurile Raganello sunt un traseu recomandat numai excursioniştilor cei mai experimentaţi. Ba mai mult, pentru o mare perioadă de timp, acestea a fost interzis.
Autorităţile locale au reglementat după aceea mai strict accesul la această zonă şi au instalat indicatoare pe stânci pentru a le permite salvatorilor să identifice locurile mai uşor, potrivit aceleiaşi surse.