Turcul ȘENOL ALI, noul SUBPREFECT de Constanța. A depus JURĂMÂNTUL cu mâna pe CORAN
- Feri Predescu
- 8 ianuarie 2019, 21:10
Șenol Ali, propus de propus de Uniunea Democrată Turcă din România, a devenit al doilea subprefect al județului Constanța. Prefectul Dan Dumitru Jeacă a coordonat singur județul, timp de trei luni. Abia în ultimele zile guvernul a aprobat numirea celor doi subprefecți, primul dintre ei, juristul Ionuț Done, fost jandarm, fiind învestit cu câteva zile înainte de sfârșitul anului 2018.
Șenol Ali, al doilea subprefect al județului Constanța, a fost învestit, astăzi, în prezența secretarului de stat, Adrian Petcu, a șefilor structurilor MAI din Constanța, a directorilor de deconcentrate și a unui număr mare de susținători au Uniunii Democrate Turce din România.
“Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării…Așa să îmi ajute Dumnezeu, așa să îmi ajute Allah!”, a depus, subprefectul Șenol Ali, jurământul, cu mâna pe Coran.
Șenol Ali, născut la Hârșova în urmă cu 51 de ani, este absolvent al Politehnicii București. Este căsătorit, având un fiu de 14 ani. Până în urmă cu patru luni, când a devenit funcționar public, Șenol Ali a lucrat numai în companii multinaționale, ocupând funcții de conducere, având o vastă experiență managerială. Este membru al Uniunii Democrate Turce din România din care s-a suspendat după numirea în funcția de subprefect.
“Inainte de toate însă, eu sunt român, sunt mândru că sunt român și bucuros de faptul că atâta lume a venit să asiste la această ceremonie. Sunt copleșit”, a declarat, la final, noul subprefect de Constanța. Predecesorul său, tot membru al UDTR, Mustafa Levent Accoium, unul din cei mai apreciați subprefecți pe care i-a avut Constanța, a fost numit în octombrie 2018 secretar general adjunct la Ministerul pentru Mediul de Afaceri