Turcescu: „Aristocrația verde” a pus economia UE pe butuci. Video

Turcescu: „Aristocrația verde” a pus economia UE pe butuci. VideoSursa foto: Arhiva companiei

Robert Turcescu și invitații săi, jurnaliștii Bogdan Comaroni și Octavian Hoandră, au analizat în cadrul ediției de joi a podcastului „Hai Live cu Turcescu” schimbările care se prefigurează la nivel mondial, accelerate de venirea la Casa Albă a lui Donald Trump.

Încă din debutul podcastului, Robert Turcescu a precizat că, în opinia sa, omenirea este în pragul unei revoluții. „Dar este o revoluție pe care o face Trump pentru America”, a subliniat jurnalistul.

Potrivit acestuia, revenirea lui Trump afectează puternic câteva sectoare-cheie, precum sectorul farma și domeniul tehnologiei.

„A treia categorie lovită foarte puternic după ce a venit Trump este «Aristocrația verde». (...) Este aristocrația aceea a băieților șmecheri, inventați de tot ceea ce a însemnat lupta eco, cu încălzirea planetei. Precum ONG-uri din acelea care au mâncat o căruță de bani ca să ne explice cum încălzirea globală distruge Terra și este nenorocire curată. Dar, pe lângă ei, au venit băieții cu bani grei. Care au dezvoltat tot ce înseamnă industrie de înverzire, mori de vânt, panouri... Și care au pus economia europeană pe butuci. Și erau cât pe-aci să o pună și pe aia americană. Noroc că a venit Trump”, a explicat Turcescu.

Interese uriașe

Jurnalistul a detaliat și uriașa putere pe care o au cele trei domenii-cheie. „Băieții din farma, eco, tehnologie stăpânesc lumea. Pentru ei era foarte important și în continuare este – pentru că bătălia este abia la început, dar se duce în subteran – ca la conducerea unor țări, mai mari sau mai mici, să fie niște guverne care să nu zică nimic”, a precizat Robert Turcescu.

Potrivit jurnalistului, rolul acestor guverne este să execute comenzile primite: „Este vorba de bani grămadă și aveau și au nevoie de guverne care să nu iasă din linia deja stabilită. Evident că, într-un astfel de context, când apare pe undeva o situație de criză, în sensul în care nu le iese candidatul favorit, băieții zic «Lasă, că facem să iasă al nostru». Și asta s-a întâmplat multă vreme. Prin diverse tehnici. Cei care aveau clonțul mai mare, cum s-a întâmplat și în România în perioada DNA, erau duși la pușcărie. Erau arestați sau scoși pe bară. Li se găsea întotdeauna ceva. Este foarte simplu în lumea de azi să găsești ceva despre oricine”, a subliniat Turcescu.

Puterea din umbră există

În acest context, moderatorul podcastului consideră că lumea se confruntă cu o putere din umbră.

„Ea este alcătuită din persoane, în anumite țări, în anumite locuri. Pot fi la un moment dat grupuri de interese financiare. Sau persoane care se unesc și se hotărăsc să finanțeze niște candidați și să conducă respectiva țară. Sau organizații, de tip Davos, care sunt un fel de supraguverne. Sau personaje individuale foarte puternice, din categoria Soros. Care îi lasă fiului său moștenire să se lupte pentru ce a visat el să facă din lumea asta. Este clar că avem de-a face cu o putere din umbră. (...) Puterea asta din umbră este de diferite feluri. Dar este la fel de clar că, de multe ori, iar la noi s-a văzut cu asupra de măsură, votul pare să fie o chestie la mișto. Sau să fie o chestie din ce în ce mai puțin importantă”, a specificat Turcescu.

Ediția integrală a podcastului „Hai Live cu Turcescu” de joi, 30 ianuarie, poate fi vizionată aici.

Recomandările noastre