Tupeul traficanţilor de droguri A ATINS APOGEUL. Ultima metodă mafiotă i-a uluit şi pe oamenii legii
- Mihai Şoica
- 29 august 2018, 17:48
Unul dintre cei mai cunoscuți DJ din România a fost săltat de DIICOT Neamț, chiar de la oficiul poștal de unde ridica un colet care conținea o cantitate mare de droguri de mare risc.
Despre faptul că DJ-ul Botezatu Andru este implicat într-o rețea de droguri, existau informații de mai mult timp, dar niciodată polițiștii de la Antidrog nu l-au putut prinde în flagrant. Se cunoștea faptul că la fiecare spectacol de prin cluburile de fițe, unde era chemat să presteze, introducea cantități mari de pastile de ecstasy, dar niciodată nu au fost găsite asupra lui. Polițiștii spun că au descoperit abia acum, cum proceda DJ-ul Botezatu. El apărea tot timpul însoțit de mai multe fete foarte drăguțe, care aveau asupra lor drogurile. După ce intrau în club, DJ-ul trecea la următoare fază, la vânzarea directă, prețul unui comprimat fiind de 100 de lei.
La începutul acestei săptămâni, procurorii de la DIICOT Neamț au primit o informație certă și anume că DJ Botezatu a comandat pe Dark Net, o cantitate mare de droguri și că acestea urmează să fie trimise prin poștă, prin intermediul a două pachete, care conțineau în total 215 pastile de ecstasy, două timbre LSD, precum și un gram de cocaină.
Procurorii susțin că au probe că la un eveniment cu muzică techno, DJ Botezatu a introdus în club, prin intermediul a două tinere, cantitatea de 60 de pastiled e ecstasy pe care le-a vândut cu 100 de lei bucată, realizând un profit de 6.000 de lei.