Tunurile sovietice de pe plaja de la Tataia. Pseudo-atracțiile de pe Litoralul de acum 70 de ani

Tunurile sovietice de pe plaja de la Tataia. Pseudo-atracțiile de pe Litoralul de acum 70 de ani

Numele din titlu nu este scris greșit, nu e o eroare că în loc de femininul Mamaia, apare diminutivul masculine Tataia.

Plaja „Tataia” a existat

Plaja cu acest nume chiar a existat, era, spun unii, celebră în perioada interbelică, dar extinderea Tomisului a înghițit-o, acum din Tataia a rămas doar un zid cu graffiti în spatele Universității Ovidius. Ah, a rămas și legenda unui tataie care vindea guvizi prinși între stânci.

În 1952, când un spion american strângea date de pe la turiștii de pe Litoral – sau, pentru romantismul discret al poveștilor cu agenți secreți – se plimba chiar el pe potecile ce duceau spre apă, cu o borsalină de paie trasă peste ochi, Litoralul era împânzit de baterii de coastă și de cazemate. Unele se mai văd și astăzi, pe unde nu au răsărit în locul lor hoteluri.

Cea din Tataia, care apare într-o telegramă CIA publicată astăzi, era acolo din 1927, dar după război fusese modernizată cu tunuri sovietice, așa că spionul din raportul informativ avea dreptate. Plus, România era in ultimii – și cei mai negri – ani de ocupație de către Armata Roșie, așa că putem crede că Litoralul era ocupat de sovietici.

AGENȚIA CENTRALĂ DE INFORMAȚII

RAPORT INFORMATIV

Țara: România Data distribuirii: 24 martie 1952

Subiect: Artileria de coastă sovietică de pe litoralul Mării Negre

1. Sunt construite amplasamente pentru tunurile artileriei de coastă sovietice de-a lungul litoralului românesc al Mării Negre. Astfel de amplasamente au fost instalate în următoarele puncte:

a. Tataia, la nord de Constanța b. Mamaia, la nord de Tataia c. Agigea, la sud de Constanța d. Tuzla, la sud de Carmen Silva e. Mangalia, la sud de Carmen Silva

2. Există o companie de infanterie marină sovietică staționată în fiecare dintre următoarele localități: Tataia, Agigea și Tuzla.

Clasificare: CONFIDENȚIAL / CONTROL – NUMAI PENTRU OFICIALII GUVERNULUI SUA

(Această informație nu a fost evaluată)