Editura Evenimentul si Capital

Tu știi să spui… NU? | Cu românul la psiholog

Eveline Osnaga
Autor: | | 0 Comentarii | 1050 Vizualizari

Unul din cele mai bune lucruri pe care le putem face pentru noi înșine este să învățăm să spunem NU, adică să refuzăm. Acest lucru presupune să nu răspundem afirmativ la tot ce ni se solicită și, chiar mai mult, să punem pe primul loc prioritățile și propriile planuri

Această asumare de a spune NU este una din problemele des întâlnite atât în dezvoltarea personală, cât și în cea profesională. De fapt, atunci când evităm să spunem NU, conștient sau inconștient, avem niște scenarii de viață cum ar fi:

● vrem să fim plăcuți și acceptați de cei din jur;

● vrem să-i ajutăm pe cei din jur înainte să ne ajutăm pe noi;

● vrem să evităm conflictele;

● vrem să nu deteriorăm relațiile cu cei apropiați;

● vrem să profităm de oportunități din teama că acestea să nu fie ratate;

● vrem să credem că așa o să fim fericiți;

● vrem să demonstrăm că suntem în stare;

● ne lipsesc abilitățile de comunicare;

● pur și simplu am fost învățați de familie, la școală sau în societate, că nu este frumos să refuzi.

Depresia, lipsa încrederii în tine, o stimă de sine scăzută, un trecut dureros care ți-a erodat capacitatea de a stabili limite sănătoase cu ceilalți și cu mediul înconjurator. Acestea sunt câteva din cauzele care îți pot provoca acel sentiment de frică, de neputință, și care te pun în situația să spui NU unei situații nedorite. Trebuie să știi că toate acestea pot fi remediate și dacă îți vei direcționa o vreme atenția și concentrarea, vei putea stabili noi limite sănătoase cu mediul înconjurator, îți vei îmbunătăți stima de sine și îți vei recăpăta încrederea în tine.


Depresia, lipsa încrederii în tine, o stimă de sine scăzută, un trecut dureros care ți-a erodat capacitatea de a stabili limite sănătoase cu ceilalți și cu mediul înconjurator


În concluzie, nu e nevoie să spunem NU la orice, oricui și oricând, ci atunci când simțim că, pur și simplu, acea acțiune este în plus, când suntem nevoiți să stăm peste program, când simțim că doar noi ajungem să cedăm mereu și mereu, când suntem obosiți și mai ales când avem în cap deja un alt program.



În realitate, atunci când facem mai mult decât trebuie pentru locul de muncă, pentru copii, prieteni sau familie, nu o să fim percepuți ca niște super eroi... ci pur și simplu o să fim percepuți ca cei care au obligația să facă acele lucruri. Numai că, în timp, noi dezvoltăm anxietăți, fustrări și, fără să ne dăm seama, stricăm relațiile cu cei din jur și întrebare este dacă chiar se merită? Dacă nu este mai sănătos să refuzăm?

Limita de măsură pentru a cere oamenilor din jur lucruri suntem chiar noi și, înainte de a cere mereu și mereu lucruri, ar trebui să ne gândim dacă noi am fi dispuși sa le facem.

Rares Bogdan, LOVIT de unde se astepta mai putin! Veste DURA din PNL pentru fostul realizator TV

Pagina 1 din 2


Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI