Cine deschide concertul Bon Jovi | VIDEO

Cine deschide concertul Bon Jovi | VIDEO

Toate cele trei trupe au câştigat câte ceva: QuantiQ (Braşov) şi Stillborn (Bucureşti) vor urca pe scenă înainte de Bon Jovi, duminică, 10 iulie, în Piaţa Constituţiei, iar Oldgreen va cânta în deschiderea festivalului Rock the City 2012.

Cele trei formaţii finaliste mai au parte de un premiu: toate vor fi manageriate de D&D East Entertainment.

Trupele finaliste au susţinut un mini-recital – a câte patru piese, cele mai puternice din repertoriul lor – miercuri seară, la Hard Rock Cafe şi "selecţia“ a fost făcută de un juriu format de DJ-ii Rock FM şi reprezentanţii D&D East Entertainment.

Medie de vârstă: aproape 17 ani

"QuantiQ a fost aleasă datorită atu-ului lor: vârsta fragedă, un criteriu important pentru cei de la Bon Jovi, dar şi pentru că stilul lor este apropiat de cel al formaţiei“, a declarat pentru "Evenimentul Zilei“ Cristian Hrubaru, membru al juriului şi director al postului de radio Rock FM. Trei dintre membrii trupei, Sergiu (tobe), Vlad (clape şi vocea a doua) şi Horia (voce) aud doar 16 ani, chitaristul, Robert, are 17 ani, iar Mihai, basistul, are aproape 19 ani. "Încă nu ne vine să credem că vom concerta duminică în Piaţa Constituţiei! Cu siguranţă, este cel mai important pas al trupei, având în vedere că totul s-a petrecut foarte repede - acum câteva zile nici nu ne gândeam la această posibilitate“, au declarat, pentru "Evenimentul Zilei“, membrii trupei QuantiQ. "Probabil atuul nostru a fost originalitatea pieselor, complexitatea lor şi amestecul de genuri - nu simţim că ne putem încadra într-un gen anume, oscilând între progressive, post-rock, alternative şi gothic“, au adăugat aceştia.

Stillborn cântă cu pasiune

"Când au urcat pe scenă cei de la Stillborn şi am văzut cât de buni sunt, ni s-a părut nedrept să nu-i trimitem şi pe ei acolo“, a mai spus Hrubaru, care a menţionat că reprezentanţii D&D East Entertainment, organizatorii concertului Bon Jovi din România, au convins managementul trupei să existe două formaţii alese.

"Am urcat pe scena Hard Rock Cafe cu aceeaşi bucurie dintotdeauna înaintea fiecărui concert. Miza a fost foarte mare, însă nu ne-au copleşit emoţiile. Nouă ne place să cântăm, facem asta din pasiune, publicul era în delir. De fapt, am cântat cum o facem întotdeauna şi atât. Niciodată nu suntem singuri. Niciodată nu cântăm în oglindă. Noi le cântăm celor care vin să ne asculte. Aşa că a fost natural şi doar rezultatul a adus la suprafaţă emoţiile. Abia atunci ni le-am permis. Atuul nostru e scândura scenei, bucuria de a cânta, pe care n-o drămuim niciodată. Dăm tot ce simţim, iar reacţiile oamenilor ne arată că la ei ajunge toată această trăire a noastră pe scenă. Şi, la rândul lor, ne întorc satisfacţia şi trăirea lor, iar noi le luăm cu toate cele zece mâini pe care le avem“, au spus şi membrii Stillborn.

Cei patru bărbaţi din trupă "dau târcoale vârstei de 30 de ani“, precum zic ei, iar solista Aura are 25 de ani. "Mulţumim publicului nostru extraordinar, care ne ştie pe dinafară toate melodiile şi care face o atmosferă inimaginabilă la absolut toate concertele noastre. Miercuri-seara am fost chiar şi noi uimiţi de ei. Au fost uluitori. Aproape că ne-au luat cu asalt, aveau şi steaguri cu Stillborn, au dansat continuu şi au trăit muzica împreună cu noi. Le datorăm imens. Lor le dedicăm această reuşită a noastră, şansa de a cânta pe aceeaşi scenă cu o legendă a rock-ului contemporan, Bon Jovi“, au mai spus membrii formaţiei.

"Au existat controverse, desigur. Din 100 de formaţii care au participat la preselecţie, era normal ca 97 să fie nemulţumite“, a mai declarat Hrubaru. Încă nu s-a hotărât dacă acest proces de selecţie se va mai face pentru viitoarele mari concerte rock din România.

"Vrem să sprijinim rockul tânăr românesc“, a mărturisit Hrubaru, în legătură cu scopurile Rock FM. De altfel, el a dezvăluit că, din toamnă, la postul lui de radio se pregăteşte o emisiune nouă, dedicată tinerelor talente din această sferă muzicală.

<iframe width="620" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/vtw3qaI_h34" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

<iframe width="620" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/R_rFhMgvq4s" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> CITIŢI ŞI:

  • Ce vedete merg la Bon Jovi

Ne puteți urmări și pe Google News